Eliminată de la Euro, România se întoarce acasă cu trei recorduri

Redactor:
Cezar Uricec
Eliminată de la Euro, România se întoarce acasă cu trei recorduri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Paradoxal, deși au pierdut clar meciul cu olandezii, tricolorii au stabilit câteva recorduri greu de egalat la acest Euro. Astfel, rolul „maratonistului”, deținut până acum de Bănel Nicoliță, a fost preluat de colegul său Răzvan Cociș.

Conform statisticilor, mijlocașul lui Lokomotiv Moscova a terminat partida de marți după ce a alergat un total de 12,74 kilometri, performanța maximă de până acum a turneului final. E adevărat, Cociș a profitat de faptul că Bănel a fost schimbat în minutul 82, în momentul în care adunase 11,51 kilometri. Mai mult, cu un total de 341,601 kilometri, România este campioana europeană a energiei descărcate pe terenul de joc. De multe ori inutil, pentru că jucătorii lui Pițurcă au fost surclasați la capitolul posesie a mingii, sub 40 la sută în meciul cu Olanda. De remarcat că grupa României a dat primele trei locuri în clasamentul kilometrilor alergați, confirmându-și astfel titulatura de „grupa morții”.

De asemenea, tricolorii au bătut și recordul de kilometri alergați într-o singură partidă, 117,393, mai mult, elevii lui Piți ocupând și locul patru în această ierarhie cu performanța din meciul cu Italia.

"Nu este o performanță ce am obținut aici, dar e dătător de speranțe pentru preliminariile CM. Am câștigat experiență" – Răzvan Cociș mijlocaș România

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol

Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin

Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional

S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România

Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine

Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă