Mircea Sandu își lansează compania de manageriat și impresariat sportiv. Primii jucători și antrenori aflați în portofoliu

Mircea Sandu își lansează compania de manageriat și impresariat sportiv. Primii jucători și antrenori aflați în portofoliu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte al FRF Mircea Sandu își va lansa, luni, compania de manageriat și impresariat sportiv Best Business Sport, în portofoliul firmei aflându-se deja jucători și antrenori precum Constantin Gâlcă, Răzvan Lucescu, Daniel Niculae, Daniel Pancu, Emil Săndoi, Sorin Cârțu și Flavius Stoican.

Lansarea agenției, înființată de către Mircea Sandu alături de fostul director în FRF Dumitru Mihalache și de fostul director sportiv al Federației Române de Fotbal Daniel Prodan, va avea loc luni, de la ora 11.00, la sediul din strada Vasile Pârvan, nr 12.

La eveniment vor participa, printre alții, și foștii internaționali Gheorghe Hagi, Bogdan Stelea, Florin Răducioiu, Gavril Balint, Basarab Panduru și Constantin Gâlcă.

Printre colaboratorii permanenți ai companiei înființate de Sandu se numără Grigore Sichitiu, care se va ocupa de scouting, teoria și metodica antrenamentului, Adrian Pigulea și Florin Iacob, agenți de jucători, dar și compania Sport Evolution Group, care este partener și al Federației Române de Fotbal. Pentru proiecte speciale, BBS va colabora cu fostul președinte al FR Handbal Cristian Gațu, cu Mircea Paraschiv pentru rugby și cu Pierre de Hillerin, pentru cercetare științifică.

Compania înființată de Mircea Sandu va avea drept obiective consilierea sportivilor, antrenorilor și cluburilor în ceea ce privește cariera, negocierea contractelor sportive și comerciale, valorificarea drepturilor de imagine și publicitate, reprezentarea la instanțele sportive și civile naționale și internaționale, servicii de scouting pentru cluburile din primele două ligi de fotbal, precum și organizarea unor competiții pentru copii și juniori, atragerea de fonduri europene și înființarea unei academii de fotbal.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen