Inedit | Ce mai face Cristi Ciocoiu, unul dintre cei mai mari atacanți ai Stelei de după Revoluție

Inedit | Ce mai face Cristi Ciocoiu, unul dintre cei mai mari atacanți ai Stelei de după Revoluție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent la turneul internațional de juniori de la Albena, organizat de West Football Arena, Cristi Ciocoiu ne-a dezvăluit că, în scurt timp, va prelua SC Bacău, echipă aflată în Liga a doua. El deține deja marca și denumirea FC Bacău și are de șapte luni o școală de fotbal cu acest nume, care a participat săptămâna trecută la competiția din Bulgaria cu două grupe.

„Am stat deoparte o vreme, dar acum am zis să mă implic, pentru că se alegea praful de fotbalul din Bacău. Cei dinainte au lăsat dezastru. Eu am mai avut o tentativă de implicare, dar m-am lovit de mentalități învechite și de oameni răuvoitori. Acum sper să facem treabă și să fiu ajutat și de autoritățile locale. O luăm ușor și apoi, de ce nu, ne vom gândi la promovarea în prima ligă”, ne-a declarat Ciocoiu.

Fostul atacant al Stelei și al lui FCM Bacău și-a adus lângă el, ca antrenori, foști jucători ai echipei băcăuane: Vasile Jercălău, Radu Ciobanu, Cristian Hăisan și Marius Doboș. „Suntem la început cu juniorii, abia am început de o jumătate de an, dar trebuie să începem de jos, să creștem copii și să îi direcționăm apoi spre echipa mare”, și-a dezvăluit Ciocoiu strategia.


 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație: "Suntem înnebuniți cu toții. Ne…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
UNGARIA nu a mai rezistat. A luat decizia la care NIMENI nu s-ar fi așteptat
UNGARIA nu a mai rezistat. A luat decizia la care NIMENI nu s-ar fi așteptat
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul 13
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul…