În urmă cu patru ani semna cu Inter Milano și se antrena cu Mourinho, iar acum speră să joace la Recaș!** Cel mai mare regret al lui Daminuță

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Radu Faur
În urmă cu patru ani semna cu Inter Milano și se antrena cu Mourinho, iar acum speră să joace la Recaș!** Cel mai mare regret al lui Daminuță
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristian Daminuță (22 de ani) se antrenează cu AC Recaș și așteaptă ca echipa să se mute pe stadionul „Dan Păltinișanu”

În urmă cu patru ani, când a semnat cu Inter Milano, Daminuță nu și-a imaginat că aceasta va fi direcția carierei sale. Cu toate acestea, fundașul care e încă sub contract cu AC Milan își recunoaște greșelile din trecut și este pregătit să își schimbe imaginea. „Odată cu trecerea anilor, începi să te maturizezi, atât ca om, cât și ca fotbalist. Mai ales acum, în perioada în care m-am căsătorit, sunt cu totul și cu totul un alt om. Nu mă deranjează că mă antrenez la Recaș. Sper să joc la Poli și să ajut la promovarea echipei în Liga I”, a declarat Daminuță la capătul antrenamentului de ieri, de la Recaș. Antrenorul Cosmin Petruescu a rămas impresionat de atitudinea fundașului care se antrenează de o săptămână sub comanda lui. „El doar se pregătește cu noi, nu este sub contract cu echipa noastră, dar, cu toate acestea, răspunde prompt la orice comandă, este foarte conștiincios și serios în pregătire. Chiar m-a surprins”, a spus tehnicianul bănățean.

Sfaturi de la Mourinho

Fotbalistul timișorean a învățat multe de la Jose Mourinho, pe vremea în care acesta îi era antrenor, la Inter. „Am avut norocul să mă antrenez sub comanda lui Mourinho și am învățat foarte multe în perioada aceea. Cel mai important sfat pe care mi l-a dat este că mâine trebuie să faci de două ori mai mult decât ce ai făcut azi”, a spus Daminuță, hotărât să pună în practică sfatul portughezului, chiar dacă o va face cu o întârziere de trei-patru ani. Întrebat dacă are vreun regret din perioada petrecută în Italia, Cristian a răspuns promt: „Cel mai mult regret că m-am grăbit să plec de la Inter, împrumut la Modena. Dacă mai rămâneam două-trei săptămâni cred că aveam șansa să debutez și la echipa mare”.

„Sper din tot sufletul să joc la Poli în acest sezon, iar echipa să revină cât mai repede în Liga I”, Cristian Daminuță, fundaș AC Recaș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…