Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Liga 2 | UTA - Poli 0-0
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Asta e ULTIMA! Iancu a EXPLODAT după derby: "Ne dăm jucătorii în judecată! Sunt JIGODII umane!"

Derby-ul UTA - Poli s-a jucat în ziua în care arădenii aniversau 41 de ani de la eliminarea campioanei Europei, Feyenoord Rotterdam. Copiii şi nepoţii celor care se bucurau în 1970 i-au împins ieri de la spate pe jucătorii gazdă, însă diferenţa e mare. Orgoliile şi reacţia patronului bănă­ţenilor au rămas aceleaşi.

UTA nu mai e campioană, joacă (de prea mulţi ani) în liga secundă, iar Timişoara încă are fotbalişti, chiar dacă Iancu e "fiert" pe câţiva dintre ei. Prima repriză a fost foarte animată. Arădenii şi-au sufocat adversarii în primul sfert de oră, însă cele mai importante şanse de a înscrie le-a avut Ricketts, de trei ori, într-una dintre faze canadianul reclamând, pe bună dreptate, că a fost faultat în careu.

Încrâncenarea din tribune şi dintre oficialii de pe bancă le-a fost transmisă după pauză şi jucătorilor. Toţi s-au ţinut bine pe picioare, însă, la o fază în care arădenii au aţipit, Scutaru a trimis mingea în transversală (min. 64). A urmat o acalmie greu de explicat, iar cel mai aprins meci din vestul ţării s-a încheiat fără gol, deşi Drăghici a avut o şansă uriaşă pentru arădeni în prelungiri. A fost la fel ca în 30 septembrie 1970, însă doar pe tabelă.

Cu Iancu la tribunal
Timişoara rămâne neînvinsă, dar liniştea e departe de Banat. Patronul Marian Iancu a mai inventat un scandal, ameninţând doi jucători proprii că îi dă în judecată: "Nesimţire crasă a doi-trei fotbalişti. N-au nimic în comun cu respectul faţă de sport, de competiţie. Pe doi jucători o să-i dau în judecată şi o să le cer daune toţi banii încasaţi. Velcea trebuie să arunce cu scaunul după ei, ca Ferguson, dacă nu vrea să-l lase şomer". Iancu n-a dat nume, dar referirea este la Goga şi Sepsi, pe Curtean iertându-l de data aceasta.

"Pe doi jucători o să-i dau în judecată şi o să le cer daune toţi banii încasaţi de la club. Şi-au bătut joc de fotbal", Marian Iancu, patron Poli Timişoara

"Nu ştiu cum s-a văzut la TV, dar eu ştiu că ne-am creat foarte multe ocazii. A lipsit doar golul", Alex Curtean, mijlocaş Poli Timişoara

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Cuvinte cheie: marian iancu, poli timisoara, uta
Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 93 comentarii
Comentează
  • Esti un Lab...il psi...hic , un pra...padit , un ura...cios , un Ur...at o sara...cie si mai presus de toate un Ti...gan . Deci am zis * nu Romm. Mai ai putin si vei fi declarat persoana non grata an Timisoara. Ai ce...rsit ca un * pe la CJ Timis ptr . marele tau proiect si pana la urma....

  • Tot ce ai facut tu la Poli ai de dat an judecata , nu ce a facut Sepsi si Goga. Am inpresia ca esti anpotriva lui Poli adica daca nu mai tu bani gata , dupa tine potopul. Noi asa antelegem nene Iancule. Asa cum stim ca CJ Timis a cam sustinut echipa si nu tu , si ca ai gargara cu Sepsi ca sa ai dai…

  • Nu stiu daca Iancu are dreptate sau nu,dar in orice caz e bataie de joc ce fac unii dintre jucatori pe teren(cand te gandesti ce salarii au te iei cu mana de cap).De antrenor nu mai vb ca este praf. Hai Poli !!!!!

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
655
162
155
94
83
BusinessMagazin.ro
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO

Peste 100 de ani, 500 de milioane de conturi de pe Facebook vor aparţine unor persoane decedate; numele complet...

Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO
Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Misterul materialului organic de pe meteoriţii marţieni a...
Secretele fierbinţi ale apariţiei vieţii pe Terra
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie