Vai de Steaua lui Gâlcă! „Pandurii” lui Edi au „jefuit-o” și de fotbal, și de puncte

Redactor:
Florin Marian
Vai de Steaua lui Gâlcă!
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Echipa Pandurii a câștigat trei puncte importante în misiunea ei de a se menține deasupra locurilor retrogradante. 3-1 cu Steaua FCSB, datorită golurilor lui Roman, Shalaj și Eric
  • Iancu a marcat singurul gol al campioanei

Pandurii lui Edi Iordănescu au dominat prima repriză, chiar dacă ocaziile mai clare le-au avut steliștii, cel puțin în primele minute. Filip a trimis încă din minutul 3 o minge reluată din prima, din marginea careului, direct pe bara transversală, iar Țucudean, minutul 12,  s-a precipitat când s-a trezit față în față cu Gliwa, după ce mingea i-a sărit după duelul câștigat în careu de Tănase. Acestea au fost singurele ocazii ale campioanei, care s-a văzut apoi dominată categoric.

Guilherme l-a scos din ofsaid pe Nistor

Curtat de ceva vreme de oamenii lui Gigi Becali, atacantul Mihai Roman și-a căutat mereu spații în atac. Și de cele mai multe ori a reușit să se desprindă de Tamaș, dar mereu Varela a „curățat” mizeria făcută de colegul său. Shalaj a produs și el panică fie pe partea stângă, fie pe partea dreaptă, pentru că a făcut de multe ori schimb de locuri cu Răduț. Pintilii și Nistor au arătat determinare și au dominat mijlocul terenului, unde Prepeliță nu prea a reușit să câștige vreun duel și Filip care, deși recupera mai bine, greșea prima pasă.

Dar Iordănescu a avut și o mână moartă în teren. Mihai Răduț și-a bătut joc de trei acțiuni bune de atac ale echipei sale, două dintre ele irosindu-le cu șuturi de la mare distanță. Noroc cu fotbaliștii Nistor și Pintilii care în minutul 37 i-au surprins pe stânga pe Prepeliță și Papp, iar Pintilii a pasat în gura porții, de unde Mihai Roman a împins mingea în plasă. Erori în lanț ale defensivei steliste, începând cu Guilherme, care l-a scos din ofsaid pe Nistor și continuând apoi cu Prepeliță și Papp, ușor depășiți la faza respectivă.


Edward Iordănescu și-a aplaudat jucătorii la finalul partidei câștigate cu Steaua FCSB

Așadar, Pandurii intra la pauză cu un avantaj de un gol, lucru care de multe ori nu e de ajuns atunci când joci împotriva campioanei. Chiar și când aceasta evoluează foarte prost.

Dar Gâlcă nu a arătat că poate face nimic nici după  pauză. A fost la fel de lipsit de reacție ca atunci când i-au plecat din echipă cei mai buni fotbaliști sau când Gigi Becali i-a scos din lot trei jucători pe criterii contractuale. Băieții lui au jucat cu mingi lungi, nu au putut face un meci de posesie. 

A profitat din plin Edi Iordănescu. Stelist în suflet, dar profesionist în carnetul de antrenor, fiul selecționerului a câștigat jocul la mijlocul terenului, acolo unde a plasat jucători tehnici, luptători și înzestrați cu „ultima pasă”. Așa se face că după ce Pintilii a fost coautor la primul gol, Nistor și-a pus și el amprenta asupra celei de-a doua reușite a Pandurilor.

În minutul 57, jucătorul împrumutat de Evian a săltat mingea peste Guilherme și l-a pus pe Shalaj în situația de a-l loba frumos pe Arlauskis, ieșit în întâmpinare. 2-0 și Gâlcă se gândea deja unde va antrena la vară.


Jucătorii de la Pandurii nu le-au dat nicio șansă adversarilor, duminică seara 

Tamaș l-a faultat pe Nistor în careu și Eric a stabilit scorul final, 3-1

Pe un fond de dominare al gazdelor, bucureștenii au reușit totuși să reducă din diferență și să dea semne că pot mai mult. Chiar dacă a avut nevoie de o lovitură liberă pentru asta. Mingea excelent plasată de Iancu, în minutul 67, de la 25 de metri, a scuturat plasa lui Gliwa. 2-1 și meciul părea să dea ceva suspans spre final.  

N-a fost deloc așa pentru că experiența unor fotbaliști precum Pintilii și Nistor și-a spus cuvîntul. Au știut cât să țină de balon, cât să tragă de timp, îndeajuns ca toate cele trei puncte să rămână la Târgu Jiu.  Nistor a reușit și să scoată un penalty în ultimul minut de joc, transformat de Eric, abia intrat.

După înfrângearea cu 1-3 la Târgiu Jiu, Steaua FCSB rămâne pe primul loc, la 7 puncte distanță de Petrolul și ASA Târgu Mureș. Culmea, chiar dacă în acest an nu a putut să facă măcar un joc bun în campionat. Dar cum nimeni nu are cum să-i „fure” titlul, Gâlcă se poate bucura de ultimele luni la echipa lui Gigi Becali. 

Pandurii – Steaua FCSB 3-1 (1-0)

Au marcat: M. Roman (37), Shalaj (57), Eric (90 pen.) / Iancu (67)

Pandurii: Gliwa – Ungurușan, Cordoș, Vasiljevic, Momcilovic – Anton, Pintilii – Răduț (70 Pleașcă), Nistor, Shalaj (62 Buleică) – Roman (86 Eric)

Antrenor: Edward Iordănescu

SteauaFCSB:  Arlauskis – Papp, Tamaș, Varela, Guilherme – Prepeliță, Filip (53 Bourceanu) – Ad. Popa (72 Rusescu), Chipciu, Tănase – Țucudean (57 Iancu)

Antrenor: Constantin Gâlcă

Cartonașe galbene: Anton (79), Pleașcă (88)/ Tamaș (89)

Arbitru: Sebastian Colțescu

Stadion: „Tudor Vladimirescu”

Spectatori: 8.000

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…