"U" îl vrea pe "naşul" galacticilor, Mario Gomez la Cluj!
Fundaşul dreapta spaniol a lipsit în victoria lui Alcorcon ce a
şocat fotbalul spaniol în 2009: 4-0 împotriva Realului. Gomez a
câştigat însă Secunda B şi vine să-i creeze concurenţă lui
Unguruşan.
"Şepcile roşii" nu se mulţumesc cu 14 transferuri realizate în
această vară. După meciul cu Steaua, Florian Walter a decis că este
nevoie să acopere postul de fundaş dreapta, unde Unguruşan nu are
rival. Pană l-ar vrea pe acesta mijlocaş dreapta şi a avertizat şi
în cantonamentul din Austria că are nevoie de încă o variantă în
banda dreaptă a apărării. Walter n-a fost nici el mulţumit de cum a
evoluat flancul drept în jocul cu Steaua şi a căutat imediat
întăriri. Mario Gomez Atanet este jucătorul asupra căruia s-a oprit
patronul lui "U". Spaniolul de 29 de ani a evoluat ultima dată la
AD Alcoron echipă ce a câştigat Liga a III-a din Spania. Marele său
ghinion a fost că dubla isorică dintre fosta sa echipă şi Real
Madrid (4-0, 0-1) l-a prins accidentat. A promovat însă în această
vară în Secunda Division, unde a jucat peste 100 de partide cu Rayo
Vallecano, Elche şi Cordoba. Gomez este aşteptat astăzi la
antrenamentul Universităţii.
"Vor mai
veni doi jucători la echipă. Şi cu Adrian Piţ suntem în negocieri
avansate", Florian Walter, finanţator "U" Cluj

"U" îl vrea pe "naşul" galacticilor, Mario Gomez la Cluj!



















ami place echipa gaz metan medias si sper ca si anul asta sa ramana in divizia a de fotbal.
Lanturi placate cu aur de 18K-24K prin electroliza,
o metoda moderna ce asigura o durata de viata in stare excelenta
la o purtare zilnica de cel putin 2 ani. (Preturi Bomba!)
Cost livrare 10 lei\Posta Romana (2-3 zile oriunde in tara).
Originea produselor - Marea Britanie.
Preturi intre 60-140 Ron.
__________________________________________________________________
www.bijuteriiplacate.wgz.ro
\
www.bijuteriiplacate.wgz.ro
ce nulitati scriu la mizeria asta de prosport? ALCORON ? e ALCORCON!!! SECUNDA? e SEGUNDA! plus ca acest ”călău” al lui Real n-a jucat de fapt in meciul de cupă...
1 . daca vreau sa-mi aleg echipa.....nu e !!! e in prima liga..dar voi sunteti inca neupdatati !
2. NU MAI SCRIETI DE "U" niciodata ! dupa meciul cu * doar de ei ati scris...cum au jucat....etc...insa despre superba galerie a Univesitatii nu ati pomenit nimic !! despre echipa NIMIC !!
VINDETI DOAR SCANDAL !! ROMANIA..... IMI E SILA DE TINE !!!
eric de la gaz metan trebuie cumparat de echipele care se bat la titlu. mai e parvulescu, takayuki, moraes, keita (bistrita), paraschiv (otelu), cardoso, curelea si ferfelea,varga
MARIO GOMEZ ESTE POPA IN MADRID IARDE CURAND IA CHEMAT PE TOTI JUCATORII DE LA REAL MADRID SI IA BOTEZAT DIN NOU ..ASA CA ESTE NASUL LOR CHIAR DACA A LIPSIT LA ACELE MECIURI....qed
Jocul care a revolutionat fotbalul online.Acuma ai sansa sa te afirmi alaturi de zeci de mii de manageri de fotbal din intreaga lume.Creeza-ti echipa,fa transferuri,imbunatateste-ti stadionul,angajeaza antrenori secunzi,alege tactica si alte numeroase evenimente!Inscrie-te aici, 20 de secunde iti ia!(copiaza linkul intr-o noua pagina web) :
m anagerleague.com/index.pl?ref=196027 (sterge spatiul liber)
@*: da, nu e "U", in schimb e International curtea de arges :))
no??? nimic nou??? la Brasov urmatorul joc?...U deschide scorul,joaca bine se daruie pe teren si...pierde cu 2 - 1. Bravo baieti ,va felicit sa speram ca facem ceva etapa viitoare...etc pana la sfarsit de sezon.