Șumudică a reușit primul transfer important al verii: a adus la Astra fundașul cu care vrea să atace grupele cupelor europene

  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra a reușit primul transfer important al verii. Kristi Vangjeli, un albanez de 30 de ani, va ajunge în această seară în cantonamentul din Slovenia.

Șumudică a câștigat primul titlu din istoria Astrei, dar nu vrea să se oprească aici și a anunțat deja că are de gând să se bată la campionat și în sezonul viitor. Dar tehnicianul de 45 de ani, care e aproape de rămânerea la Giurgiu, vrea să ajungă și în grupele unei competiții europene, motiv pentru care își întărește lotul. Astfel, Digi Sport anunță că Astra s-a înțeles cu Kristi Vangjeli (30 de ani), fost jucător la Skenderbeu, în Albania.

Vangjeli și-a așternut semnătura pe un contract valabil pentru următoarele două sezoane, iar sursa mai sus menționată notează că va ajunge vineri seară în cantonamentul Astrei din Slovenia și va intra direct în programul echipei de Marius Șumudică. Albanezul vine la Astra pentru a acoperi banda dreaptă a apărării, lăsată descoperită după plecarea lui Pedro Queiros, cel care a renunțat la visul Ligii Campionilor pentru a juca în Portugalia, țara natală.

După plecarea lui Queiros, Astra se baza în flancul drept pe Adrian Scarlatache, dar Șumudică a considerat că fostul dinamovist nu se ridică la nivelul așteptat în Europa și a renunțat la serviciile sale, Scarlatache semnând deja cu Inter Baku din Azerbaijan.

Vangjeli a fost om de bază pentru Skenderbeu sezonul trecut, jucând 42 de meciuri pentru albanezi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV

FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor

Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum

Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA

Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele