Stoican surprinde înaintea meciului cu Dunărea Călărași: „Pornesc ca favoriți”. De ce o consideră foarte puternică pe echipa lui Dan Alexa. Ieșenii au legitimat încă doi jucători

Stoican surprinde înaintea meciului cu Dunărea Călărași:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Flavius Stoican a surprins prin discursul său la conferința de presă în care a prefațat întâlnirea cu Dunărea Călărași, programată sâmbătă, pe malul Dunării, de la ora 18:00, în cadrul etapei a 6-a a Ligii 1 Betano. Deși se întâlnesc o echipă calificată în play-off în stagiunea trecută (Poli) și o nou-promovată (Dunărea), tehnicianul lui Poli consideră că gazdele pornesc favorite.

„Este un meci în care echipa gazdă pleacă favorită, pentru că în clasament ocupă un loc înaintea noastră și este o echipă greu de învins. Singura lor înfrângere a fost cu CSU Craiova, iar Dunărea a reușit să câștige la Viitorul și să obțină puncte cu Astra și CFR Cluj. Atmosfera de la echipă este în urcare, dar mai avem mult de muncă. Vreau să fim realiști și să nu ne îmbătăm cu apă rece după victoria cu Botoșaniul. Trebuie să continuăm pe aceeași linie. Vreau să fim concentrați sută la sută, să facem un meci mare și să obținem un rezultat bun. Vreau să scoatem punct sau puncte pe terenul celor de la Călărași, chiar dacă ei pleacă cu prima șansă”, a declarat Flavius Stoican.

Acesta a explicat de ce echipa gazdă este foarte puternică în opinia sa: „Au un antrenor care știe să-și mobilizeze jucătorii, un antrenor care își organizează echipa foarte bine din punct de vedere defensiv. Au jucători pe care eu îi știu, pe care i-am antrenat. Mă refer la Ispas, pe care l-am avut la Târgoviște, un jucător puternic, care în duelurile unu la unu este greu de depășit. Și Kanda este un jucător care poate face diferența, l-am avut la Dinamo II. La mijloc sunt jucători cu experiență, cum ar fi Pană, Pușcaș este un jucător cu liniște în joc, iar Monroy a trecut pe la Dinamo. În linia de fund, Dobrosavlevici câștigă multe dueluri, iar în față sunt Mediop și Vali Munteanu, doi jucători foarte buni.
Vom avea un meci greu, dar și lor le va fi foarte greu. Am în lot jucători care vor da totul pentru a ne întoarce bucuroși de la Călărași”
, a completat Flavius Stoican.

Bekui și Aguinaldo au semnat

La conferință a fost prezent și directorul sportiv Tibor Selymes, alături de doi dintre atacanții pe care Stoican i-a testat în ultima perioadă, Lawson Bekui și Mendes Aguinaldo. „Sunt doi jucători în care eu îmi pun mari speranțe. Nu i-am cunoscut înainte, dar acum au ajuns în curtea noastră și au tot sprijinul meu, sper să ne ajute să realizăm un obiectiv îndrăzneț. Le ofer șansa de a juca, pentru că eu cred în ei ca jucători. Sper să se ridice la nivelul la care eu îmi doresc și la nivelul agreat de public. Bekui are calitate, dorință, crește de la zi la zi, în timp ce Mendes a venit de doar câteva zile, dar va avea tot sprijinul meu și al colegilor, vreau să-l ajut să se integreze cât mai rapid la noi”, a completat Stoican.

Moussa Sanoh, care își va ispăși a treia etapă de suspendare după eliminarea din meciu cu FCSB, este singurul absent din tabăra ieșeană, în timp ce Narcis Bădic va fi menajat, chiar dacă a revenit la antrenamente după o perioadă mai lungă de absență.

Lewis Enoh, în urmă cu pregătirea

Stoican s-a referit și la nou-venitul Lewis Enoh, pe care speră să-l aducă la un nivel fizic optim cât mai repede.

„Enoh este un jucător pe care eu mi l-am dorit, are multă calitate. Am discutat cu el, am înțeles că în ultima perioadă a făcut doar antrenamente separat, nu în cadrul unei echipe, deci mai are mult de muncă. I-am dat niște teste, pentru a-l evalua. Trebuie să fim foarte atenți, pentru ca atunci când intră în teren să fie apt din toate punctele de vedere. Eu sunt convins că el poate intra cât de curând”, a punctat Stoican.

Adrian Ambrosie: „Mergem la Călărași să câștigăm. Vrem să urcăm pe loc de play-off, acolo unde ne este locul”

Președintele executiv Adrian Ambrosie este convins că victoria cu Botoșaniul poate duce la o descătușare a echipei sale.

„Am obținut o victorie foarte importantă în etapa trecută, care a adus liniștea de care aveam nevoie. Am văzut o altă atitudine din partea jucătorilor, determinare și o echipă matură, care a știut să gestioneze avantajul. Așa trebuie să abordăm și partidele următoare. Sunt convins că acest succes ne poate descătușa. Dunărea Călărași este o echipă incomodă, care abordează începutul de campionat cu entuziasmul unei nou-promovate, are un public călduros, dar noi trebuie să ne facem jocul și să luăm cele trei puncte. Dacă vom câștiga acest meci, vom urca în plutonul fruntaș, acolo unde ne este locul”, a punctat președintele Ambrosie.

Bekui și Aguinaldo au reușit câte o „dublă” într-un amical cu echipa de juniori a Politehnicii

Miercuri seară, antrenorul Flavius Stocian și-a testat din nou jucătorii nou-veniți într-un meci amical cu echipa de juniori a clubului din Copou. „Seniorii” s-au impus cu scorul de 7-3 (4-1), prin golurile marcate de Bekui (2), Aguinaldo (2), Roșu, Danale și Ștefănescu, respectiv Armeanu, Brândușa și Sobranevschi.

Flavius Stoican a început meciul în formula: Denis Ciofu (junior) – Bosoi, Cioinac, Bădic, Panțîru – Mimoun, Căruță, Sanoh, Iulian Roșu – Bekui, Aguinaldo, iar pe parcursul partidei a folosit și alți jucători din lot.

De cealaltă parte, antrenorul echipei U19 a Politehnicii, Gelu Paveliuc, a început meciul cu un unsprezece format din Butnaru – Țibucanu, Vieriu, George, Grecu – Armeanu, Iftimie, Cristea Francisc, Pipoș, Brândușa – Istrățescu, după care a operat mai multe modificări.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Regula care NU îți dă voie să circuli cu mașina. E OBLIGATORIU conform Codului Rutier din România
Regula care NU îți dă voie să circuli cu mașina. E OBLIGATORIU conform Codului Rutier din România
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…