„Nilă” a cedat! A cerut să rupă contractul cu Steaua. Termenul e fixat pentru 28 ianuarie

Redactor:
Florin Marian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua are o șansă. Poate scăpa de Mihai Costea pe 28 ianuarie, atunci când a fost fixat termenul pentru judecarea memoriului depus Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal.

Atacantul și-a depus cerere pentru încetarea contractului de muncă, dar solicită și plata unor drepturi financiare. Mihai Costea a fost transferat de Steaua la începutul anului 2011 pentru suma de 1,4 milioane de euro, de la Universitatea Craiova, echipă care era patronată atunci de Adrian Mititelu.  Fotbalistul nu a mai fost folosit de roș-albaștri de un an și jumătate, timp în care nici nu au putut să-l împrumute la o altă formație. În tot acest timp, Steaua trebuia să-i plătească salariul, acum în valoare de 15.000 euro pe lună.

1,4 milioane de euro a plătit Steaua în 2011 pentru 40% din drepturile federative ale lui Mihai Costea

Argăseală a explicat de ce Steaua nu poate scăpa de Mihai Costea

 Valeriu Argăseală a explicat de ce Mihai Costea n-a fost vândut până în acest moment de Steaua. „Universitatea Craiova se află într-o procedură de faliment și nu avem cum să-l vindem pe Mihai Costea fără acceptul celor de acolo. Am mers de trei ori și am vorbit cu președinta casei de insolvență, dar nu am găsit înțelegere pentru ca jucătorul să joace fotbal. Am propus să fie împrumutat la o altă echipă, dar nu s-a înțeles nici lucrul acesta”, a spus Argăseală la Digi Sport.

Mihai Costea vrea să termine orice raport cu Steaua pentru că nu a mai fost plătit de peste un an și se antrenează prin parcuri.  

O altă decizie interesantă luată ieri de Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal e cea legată de jucătorul Andrei Marc. Fundașul Ceahlăului a devenit de miercuri liber de contract prin „justa cauză sportivă” și poate semna cu orice echipă. Steaua și Dinamo au fost echipele interesate de a-l avea pe jucătorul de 22 de ani.

  

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×