Se destramă Ceahlăul. Cei mai importanți fotbaliști ai nemțenilor sunt ignorați de conducerea italiană și vor pleca de la club

Se destramă Ceahlăul. Cei mai importanți fotbaliști ai nemțenilor sunt ignorați de conducerea italiană și vor pleca de la club
  • Publicat:
  • Actualizat:

Posibilele modificări la nivelul conducerii Ceahlăului, acolo unde Viorel Măstăcăneanu se pregătește să le facă loc italienilor Massone și Rossi, au provocat mutări importante și la nivelul lotului. Echipa din Piatra Neamț are un lot foarte fragil pentru primul cantonament al iernii, cel din Italia, acolo unde se va descurca fără unii dintre fotbaliștii de bază din tur. Pe lângă Andrei Marc, ca și acontat de Dinamo după ce a fost declarat liber de contract de comisiile FRF, echipa antrenată de Ze Maria are și alte absențe importante.

Cea mai sonoră este cea a lui Vlad Achim, căpitanul echipei și golgeterul din tur al Ceahlăului, cel care tocmai revenise la antrenamente după accidentarea suferită în toamna anului trecut. Achim nu a fost trecut pe foaia cu fotbaliștii care vor merge în Italia, însă deocamdată despărțirea lui de Ceahlăul nu este o certitudine. „Decizia a fost să rămân în Piatra Neamț, să mă antrenez aici și să mă recuperez complet după accidentare. Nu aș fi putut juca în meciurile amicale chiar dacă m-aș fi dus în Italia„, a spus mijlocașul pentru ProSport. Deși Ceahlăul are restanțe importante și față de el, momentan fotbalistul este concentrat pe recuperarea lor și nu se grăbește să depună memoriu pentu a deveni liber de contract.

Ichim costă 100.000 de euro, Andrei Pavel a plecat la Bacău

Un alt fotbalist care a reunțat la ideea că își mai poate recupera banii restanți de la Ceahlăul este fundașul Alexandru Ichim. Acesta și-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract însă a primit și din partea clubului un document conform căruia se poate transfera la orice club dispus să achite Ceahlăului 100.000 de euro. Atacantul Andrei Pavel și-a reziliat contractul cu clubul nemțean după ce a aflat că nu este pe lista cu cei care vor pleca în cantonament și este foarte aproape de a semna un contract cu divizionara secundă SC Bacău.

 

 
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…