Scandal în arbitraj!** Amenințat cu FIFA, Crăciunescu taie în carne vie: „Nu te mai deleg!” Cum este șantajat Marius Avram

Scandal în arbitraj!** Amenințat cu FIFA, Crăciunescu taie în carne vie:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ion Crăciunescu l-a pus la zid pe Marius Avram, ieri, după ședința Comisiei Centrale a Arbitrilor în care fiul fostului șef al arbitrilor a amenințat că se va adresa FIFA și UEFA din cauza modului abuziv în care îl tratează CCA.

ProSport a dezvăluit, ieri, tratamentul pe care CCA i-l aplică lui Marius Avram, fiul fostului șef al Comisiei, Vasile Avram, omul cu care actualul președinte, Ion Crăciunescu, a avut numeroase conflicte de-a lungul timpului. Avram jr a solicitat în două rânduri CCA motivarea celor două suspendări pe care le-a primit în acest tur de campionat, însă forul condus de Crăciunescu i-a răspuns sec acestuia. Iar Comisia i-a trimis două mail-uri în care doar i-a comunicat deciziile, fără niciun fel de justificare, abia la 40 de zile distanță de prima suspendare. În plus, după o lună de la prima suspendare primită de Avram jr (Sibiu-Chiajna), CCA l-a obligat pe observatorul acelei partide să-și „reconsidere poziția” față de prestația lui Marius Avram.

Crăciunescu l-a amenințat

În ședința de ieri a CCA, Marius Avram a explicat că se va adresa forurilor internaționale în cazul în care nu i se va face dreptate, moment în care, spun surse avizate, Ion Crăciunescu a luat foc. „Dacă te duci la FIFA, nu te mai deleg la niciun meci din campionat, iar dacă-ți vine delegare internațională, o să le spun că nu ești în formă”. Amenințările actualului președinte al CCA nu s-ar fi oprit aici, Crăciunescu continuând pe un ton agresiv. „O să trimit eu la FIFA și UEFA un DVD cu toate greșelile tale din ultimii ani și-o să le spun că tu însuți ai declarat că nu te simți în stare să arbitrezi”. În plus, ProSport a mai aflat că Vasile Curt, observatorul de la Sibiu – Chiajna, i-a schimbat nota lui Avram din 8,3 în 7,9 în urma unui mail primit de la CCA la o lună de la acel moment.

Marius Avram a primit în acest tur opt etape de suspendare, iar dacă acumulează minim 10 va fi retrogradat și va pierde ecusonul FIFA

Nu comentez pentru că nu vorbesc cu ProSport
Ion Crăciunescu, președinte CCA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste pe viață”
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
S-a decis plata a câte 1400 LEI de persoană în România. Banii au intrat deja pe card
S-a decis plata a câte 1400 LEI de persoană în România. Banii au intrat deja pe card
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale