Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Liga 1 | Telenovela legată de plecarea argentinianului a luat sfârşit
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Rubinul Culio

Şefii campioanei au bătut palma cu Rubin Kazan şi aşteaptă doar să le intre banii pentru a-l ceda pe acesta ruşilor. După ce timp de mai multe luni s-a tot vorbit despre posibila plecare a argentinianului Culio în Rusia, ieri, misterul a luat sfârşit. Echipa din Gruia s-a înţeles cu oficialii lui Rubin Kazan şi urmează să încaseze 4 milioane de euro de pe urma acestui transfer. Din această sumă, clujenii vor trebui să achite TVA-ul şi comisioanele către impresari, aceasta fiind condiţia pusă de ruşi şi acceptată în cele din urmă de campioana României, care a dorit iniţial peste 5.000.000 de euro pentru jucător.
„S-au încheiat discuţiile despre trecerea lui Culio la altă echipă. Nu pot să vă spun din ce ţară este clubul şi nici ce sumă o să primim pentru el, pentru că sunt problemele interne ale formaţiei noastre. Ne-am înţeles cu respectivul club ca până sâmbătă să ne comunice dacă au să ne dea banii pentru Culio. Suma este mai mică decât s-a tot vorbit, pentru că este recesiune peste tot“, a mărturisit Iuliu Mureşan.
Transferul lui Culio le aduce clujenilor un profit bun, ţinând cont că achiziționarea lui i-a costat doar 775.000 de euro. Mureşan mai spune că suma obţinută nu va fi cheltuită pe un înlocuitor pentru argentinian. „Nu o să mai vină nimeni. Avem lotul definitivat, poate o să mai renunţăm la unii fotbaliști. În cel de-al doilea cantonament din Antalya o să ducem maximum 26 de jucători”, a încheiat preşedintele lui CFR.

Îl va înlocui Ciprian Deac

Cele mai mari şanse pentru a juca în retur pe postul de mijlocaş dreapta la CFR Cluj le are în acest moment Ciprian Deac, care a evoluat destul de bine în primul stagiu de pregătire din Antalya. O altă soluţie ar putea să fie Sebastian Dubarbier, dar Uhrin ar prefera ca să joace cu acesta în linia de atac alături de Yssouf Kone.

Cine este Rubin

Preşedintele clubului este Alexandr Gusev, vicepreşedinte al Tatarstanului, iar antrenor - turkmenul Kurban Berdiev
este campioana en-titre a Rusiei, titlu câştigat pentru prima dată în istorie la exact 50 de ani de la înfiinţarea clubului
până în 2003 nu a evoluat niciodată în prima ligă
Rubin are sprijinul total al autorităţilor Republicii Tatarstan.

Culio la CFR

16 iunie 2007
este prezentat oficial la CFR Cluj. „Ca stil de joc se aseamănă cu Hagi”, l-a gratulat impresarul Marcel Popescu.
4 noiembrie 2007 marchează primul gol pentru formaţia din Gruia în Liga I, în deplasare la FC Vaslui
7 mai 2008
câştigă titlul de campion cu CFR Cluj
10 mai 2008
câştigă Cupa României după finala cu Unirea Urziceni
16 septembrie 2008 marchează două goluri pe „Olimpico”

"Voi vorbi miercuri sau joi cu cei din conducere pentru a definitiva totul. Sper să plec" - Emmanuel Culio, mijlocaş CFR Cluj

2 goluri a marcat Culio pentru CFR Cluj, în Liga Campionilor, ambele contra Romei

23 de partide a bifat Culio pentru CFR în acest sezon: 15 în Liga I, 2 în Cupa României şi 6 în Liga Campionilor

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 34 comentarii
Comentează
  • *desi e cu risc. asta am vrut sa scriu :)

  • nuno claro - tony,cadu,alcantara,pereira -dani-deac,mara,pera lta,-kone,dubarbier !! echipa asta va luat campionatu ascultati ce zic io !

  • bine ca l-ati dat in **** mea. sa-mi bag **** in ea performanta. cu cine bagamiash **** in **** masii vreti voi sa facem performanta? cu 0 gen ciprian deac? ... in fine **** mea, se pare ca nu-i decat o afacere totul

  • si sa nu uit sa-mi bag **** in el titlu in romania daca nu suntem in stare sa trecem de niste imputite de grupe in europa

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
126
125
64
41
41
BusinessMagazin.ro
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTOLocuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO

Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.

Un angajat Dacia din Maroc câştigă de două ori mai puţin faţă de...
Acasă la Dacia Lodgy (GALERIE FOTO)
CSID.ro
10 rochii super-sexy pentru Ziua Îndrăgostiţilor (22:00)10 rochii super-sexy pentru Ziua Îndrăgostiţilor (22:00)

Pentru că se apropie Sfântul Valentin sau Ziua Îndrăgostiţilor, probabil că îţi doreşti o seară specială...

09/02/12 Vă este foame mereu? Mergeţi la medic pentru măsurarea...
În jurul lumii: experienţe intense în 2012 (22:00)
Apropo.ro
Bancuri cu Bula: Vezi Top 10 bancuri haioase cu Bula!Bancuri cu Bula: Vezi Top 10 bancuri haioase cu Bula!

Bula este un important personaj fictiv al umorului romanesc. El a fost "creat" in timpul regimului comunist al lui...

Omul din zăpadă
Tu ai pune asemenea fotografii în albumul de nuntă?
ProTVMagazin.ro
Serialul în care toată lumea face sex explicit! (scene de making of)Serialul în care toată lumea face sex explicit! (scene de making of)

Iată imagini de la turnarea celui mai “excitant” serial din istoria televiziunii, în care protagoniştii,...

Sâni de Cartea Recordurilor! Vedete topless terifiante
Noelia Rios, cea mai celebră virgină din Argentina, este nudistă...
Sexgen.ro
Ponturi pentru masturbarea masculinaPonturi pentru masturbarea masculina

Barbatii nu sunt foarte inventivi cand vine vorba de masturbare.

Dimensiunea medie a penisului a fost stabilita oficial!
6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal
Showbiz.ro
Gemma Massey, cea mai bine plătită siliconatăGemma Massey, cea mai bine plătită siliconată

Contează că este operată sau ce ştie să facă în pat?

5 lucruri pe care nu le stiaţi despre Adina (Heaven)
Puicuţele Nuts te invită la joacă în pat
Descopera.ro

				
				Descoperire surprinzătoare: romanii foloseau cămile în nordul Europei				
			Descoperire surprinzătoare: romanii foloseau cămile în nordul Europei

Doi arheologi belgieni au făcut o descoperire inedită, ce pare să sugereze că romanii...

Cheia vieţii lungi: optimismul şi gândirea pozitivă
Proiect grandios în Azerbaijan: zgârie-nori de 1.050 metri...
Tare.ro

				
				Domnisoara... i-a mai apleaca-te odata! (02:40)				
			Domnisoara... i-a mai apleaca-te odata! (02:40)

 O brazilianca i-a innebunit pe toti cand s-a aplecat

Hai in pat... ce mai stai? (00:13)
Fratele negresei cu scortisoara a damblagit si el! (03:40)...
Travel.Descopera.ro
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice

La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de...

Qutb Minar – minaretul din Delhi
Roma artistică
OneMagazine.ro


De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA

Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea...

Inainte de a fi celebre: Modelele Victoria’s Secret fara machiaj
Top vedete cu cel mai frumos posterior