Români şi fotbal! Astra - CFR 0-1! Clujenii sunt lideri în Liga 1 până la meciul lui Dinamo
Terenul Astrei devine uşor-uşor destinaţia preferată de vacanţă a portarilor din Liga I, asta după ce Beto, la fel ca Bălgrădean etapa trecută, nu a avut nicio emoţie în faţa generic numitei ofensive a echipei lui Selymeş. Fără niciun român în schipa de start, CFR a bifat aseară una dintre cele mai facile victorii din acest campionat şi poate să îşi facă liniştită strategia pentru recucerirea Ligii I.
Fosta campioană a României n-a avut nevoie de prea multă motivaţie pentru a intra în joc, asta deoarece apărarea Astrei a făcut tot posibilul ca înfrângerea ulterioară să fie justificată pe deplin. În minutul 2, de pe banca ploieştenilor se zbiera disperat "Vine, vine!". Mingea era la Găman, dar olteanul n-a ţinut cont de avertisment. Nefericit pentru el, a venit. Era Kapetanos, care a interceptat la 20 de metri, dar incursiunea sa în careu a fost blocată de Silviu Lung. Portarul a respins până la Renan, dar şutul mijlocaşului a fost blocat pe linia porţii de Mihalache. Pe acest registru s-a desfăşurat toată repriza întâi. Astra gafa, CFR rata.
În minutul 5, acelaşi Renan, indiscutabil omul meciului pentru ardeleni, a centrat de pe partea stângă, dar nici Kivuvu, nici Sougu nu au reuşit să împingă balonul în poartă după ce au reuşit să scape de marcajul prahovenilor. A fost nevoie de o execuţie spectaculoasă a lui Piccolo pentru ca CFR să înscrie şi să-şi permită intrarea în hibernare. În minutul 11, italianul a reluat acrobatic, pe spate, din careul mic, iar jucătorilor Astrei deja le stătea caltaboşul în gât.
Prahovenii au dat o singură dată semne că şi-ar dori mai mult, în minutul 17. Strătilă a reuşit singura sa centrare cu destinatar a meciului, iar Băjenaru a trimis cu capul sub bară, de la colţul lung. Beto era însă la post, iar robinsonada sa a părut a fi mai mult un artificiu pentru fotoreporteri. Fotbalul invocat de inimoasa sută de suporteri a Astrei nu a mai venit.
Selymeş a schimbat curajos în a doua repriză, a schimbat doi mijlocaşi cu doi atacanţi, dar revirimentul scontat nu s-a produs. Tot oaspeţii au fost la un pas să înscrie, dar Bastos i-a furat pur şi simplu un gol lui Kapetanos, furându-i grecului un balon în faţa careului mic pentru a rata penibil.
Cu înfrângerea de aseară, Astra a bifat al patrulea meci fără victorie consecutiv, iar era "Şumudică", atunci când prahovenii înlănţuiseră nouă partide neînvinşi, par din alte vremuri
Echipele de start:
Astra (4-4-1-1): Lung Jr - Ov. Mihalache, L. Goian, Găman, Morais - Strătilă, Takayuki, Ologu, Tigoianu - Băjenaru - Fatai
Rezerve: Lungu, Bărboianu, Ţigănaşu, Rusu, Al.Stan, Nogo, Toure
CFR Cluj (4-3-3): Beto - Lionn, Piccolo, Nuno Diogo, Camora - Peralta, Renan Garcia, Bastos - Sougou, Kapetanos, Kivuvu
Rezerve: Tiuţ, Panin, Rada, Celestino, Maftei, Rui, Hora
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT

Români şi fotbal! Astra - CFR 0-1! Clujenii sunt lideri în Liga 1 până la meciul lui Dinamo

















@apulabete: dar voi anul trecut cand ati dat doua goluri din ofsaid cu branesti si doua cu craiova, victoria la masa verde cu pandurii cum este da-ti un remember.in plus cfr s-a urinat pe voi 4-0 la voi aks. sunteti rusinea tarii 0 puncte in Europa…
Oferta de nerefuzat pentru pariori profesionisti.Daca vreti sa faceti din pariuri un venit lunar necesar pentru un trai decent intrati aici si convingeti-va singuri,www.romania1x2.com si nu uitati PROFITUL ESTE GARANTAT .
Te-a dezamagit echipa favorita? Crezi ca poti face treaba mai buna? Hai sa castigi o Cupa Champions League reala in cel mai bun manager de fotbal online gratuit! Patrick Vieira te invita sa castigi un telefon mobil Samsung in finala SuperCupei din Manager League .ro : http://TinyUrl.com/fotbalgratis
Analizele complete ale meciurilor de astazi din Premier League, Bundesliga, Serie A, Liga I + Biletul Zilei ! Cei mai buni pariori se inspira de aici ! CLICK & LIKE ! www.pariuri-sportive-online.ro
@Sug- p..U.L..a La U-isti ...SUNT UN FRANAR SP.uR.CAT CARE TINE CU CFR BUDAPESTA . NU SUNT UNGUR SUNT UN Bo.ZG.OR IMPUTIT . STIU CA SUNTEM PUTINI DAR INCERCAM SI NOI SA NE FACEM VAZUTI . MACAR PE SITEURI . NU AVEM DECAT 200 DE FANI IN GALERIE DAR ASTA NU E O PROBLEMA , ATATA TIMP CAT EXISTA BOXE ,DIFUZOARE……
@Sug- p..U.L..a La U-isti ... . AVEM CEA MAI TARE GALERIE PLAYBACK DIN LUME . . NOI CEI DE LA CFR BUDAPESTA SUNTEM NISTE FRAIERI , DAR CE SA FACEM . MAMELE NOASTRE SUNT DE VINA ...AU FOST NISTE c,U.R.V..E