Reacția lui Bratu după ce Raț a început antrenamentele cu Dinamo: „Răzvan a ales asta” Principala grijă a antrenorului

Redactor:
Dan Mirea
Reacția lui Bratu după ce Raț a început antrenamentele cu Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul antrenor al lui Dinamo, Florin Bratu, a explicat cum a ajuns să se antreneze Răzvan Raț cu Dinamo, după ce fotbalistul și-a reziliat contractul cu Rayo Vallecano. Tehnicianul dinamovist i-a fost coleg fundașului stânga și susține că nu poate da detalii despre viitorul fotbalistului de 37 de ani.

Bratu a condus primele antrenamente pe banca lui Dinamo, cu o presiune în minus, după ce echipa a ratat play-off-ul și a rămas în joc doar cu Cupa României. Azi, „câinii” au avut parte de o surpriză după ce Răzvan Raț a apărut la antrenamentele de al Săftica: „Ne știm de 20 de ani, am fost colegi la juniori, iar Răzvan a ales să antreneze cu noi. L-am primit cu brațele deschise, iar jucătorii au fost plăcut surprinși să se pregătească alături de un fotbalist cu peste 100 de meciuri la naționala României.

Deocamdată, eu mă gândesc doar la meciul de la Craiova, din Cupa României, unul extrem de important pentru noi. Raț deocamdată doar se pregătește cu noi, atât pot să spun în privința situației lui„, a declarat antrenorul alb-roșiilor pentru DigiSport.

Raț a oferit și prima reacție de la revenirea în România și susține că nu a discutat despre vreo înțelegere cu conducerea clubului: „Mă antrenez cu Dinamo și le mulțumesc pentru asta, fiindcă vreau să-mi păstrez forma fizică de competiție. Nu e cazul să se facă speculații, nu s-a vorbit despre vreun contract. Mă antrenez la nivel de performanță, fiindcă vreau să mai joc, dar nu am luat încă o decizie în privința viitorului meu. Când voi ști ceva sigur, vă anunț”, a declarat Răzvan Raț pentru Telekom Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele