Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Liga 1 | Problemele continuă la Vaslui
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Porumboiu s-a decis: "Categoric renunţ la echipă! Am pregătit şi documentele!"

UPDATE: Adrian Porumboiu a declarat că va renunţa la echipă, el având deja pregătite documentele în acest sens.

"Îmi pare rău că sunt târât într-o asemenea mizerie. Văd că acum mă înjură şi suporterii în urma acestei situaţii tensionate de la club. Tot acest scandal mă face să mă apropii de o decizie pe care o voi lua în câteva săptămâni, indiferent ce se întâmplă. Sunt hotărât să-mi văd de treaba mea. Nu merită atâta stres degeaba. Categoric renunţ la echipă. Am pregătit şi documentele. Asta nu înseamnă că echipa se va desfiinţa. Sper să scap de această încărcătură. Echipa va funcţiona şi fără mine", a spus Porumboiu.

Decizia lui Porumboiu de a renunţa la a mai fi principalul finanţator al Vasluiului vine după ce echipa moldavă se află, după şase etape din acest campionat, pe locul 14, în condiţiile în care obiectivul stabilit la startul sezonului era câştigarea titlului.


Finanţatorul grupării FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, vineri, că regretă faptul că a intrat în scandalul cu tehnicianul spaniol Lopez Caro şi că se roagă la Dumnezeu să iasă odată din această situaţie.

"Lucrurile sunt tensionate şi vom vedea, la final, care este şi preţul. Atâta ordinărie n-am mai văzut. Caro şi oamenii lui tot caută nod în papură. Să vedem până unde pot să meargă. Eu sunt răbdător. Însă regret enorm că am intrat în mizeria asta. Mă rog la Dumnezeu să ies odată", a spus finanţatorul.

Porumboiu a afirmat că antrenorul spaniol Lopez Caro profită de nişte "lucruri mizerabile" şi este convins că scandalul e legat de suma de reziliere a contractului. "Situaţia la FC Vaslui este departe de a fi rezolvată. În momentul de faţă, pot să spun că a depăşit orice limită. Lopez Caro profită de nişte lucruri mizerabile. Sunt dezamăgit şi am partea mea de vină, dar nu la proporţiile la care s-a ajuns. Totul este nesigur la echipă. Credeţi că Lopez Caro nu mai poate de dorul lui FC Vaslui? Totul este clar legat de bani. El este plătit să facă performanţă, iar echipa joacă prost, sub orice critică. Fizic, jucătorii sunt la pământ. Nu vedeţi, când e vorba de Caro, sare toată lumea în ajutorul lui, ambasada şi Comisia Europeană, că dacă e din Spania trebuie să-şi bată joc de toată lumea. Noi parcă am fi din lumea a doua. Nici dacă-şi băgau coada 1.000 de draci nu se ajungea aici", a spus finanţatorul.

FC Vaslui a obţinut doar cinci puncte în primele şase etape ale Ligii I, ocupând locul 14 în clasament, iar oficialii clubului încearcă să-l facă pe antrenorul spaniol să-şi dea demisia pentru a nu-i plăti clauza de reziliere a contractului, în valoare de un milion de euro.

Conducerea clubului şi tehnicianul iberic sunt în conflict deschis din această săptămână, în care jucătorii au refuzat să se antreneze, potrivit lui Caro, sau au avut liber, potrivit lui Adrian Porumboiu.

Jucătorii echipei nu s-au prezentat la antrenamente miercuri şi joi, tehnicianul spaniol considerând că este împiedicat să-şi desfăşoare activitatea deoarece fotbaliştii i-au boicotat şedinţele de pregătire. Însă conducerea clubului a precizat că era normal ca jucătorii să nu se prezinte la pregătire doarece au primit liber chiar de la tehnician, care s-a răzgândit ulterior şi a programat antrenamente în cele două zile

La antrenamentul de vineri dimineaţă, Caro i-a informat pe jucători că vor avea liber sâmbătă şi duminică, ceea ce l-a determinat pe finanţatorul Adrian Porumboiu să afirme că decizia tehnicianului "este o provocare ordinară" şi o "bătaie de joc".

MEDIAFAX

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Cuvinte cheie: porumboiu, vaslui, lopez caro, liga 1
Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 79 comentarii
Comentează
  • sa-i * * lu porumboiu va trag la * *

    suporter FC Vaslui
  • tot il injurati voi pe porumboiu, dar fara el aveati acuma echipa in liga a 2, in cel mai bun caz... daca nu era desfintata deja

    suporter Universitatea Cluj
  • te plângi toată ziua ca o babă isterică, nu ai vrut TU antrenor galactic, nu l-ai adus TU din spania? acum taci si înghite...

  • Nu este adevarat , d-nul PORUMBOIU este si va fi respectat incontinuare in vaslui ,si asta nu numai pt. cea facut in fotbalul vasluian ci si pt toate celelalte lucruri remarcabile realizate in vaslui si nu numai. Daca va renunta la echipa, vasluienii adevarati isi vor pastra respectul pt dansul. In rest cred ca sunt foarte multe rautati scrise pe aici , deasemeni comentarii facute de asazisi ziaristi frustrati si fara viitor . pot spune cu certitudine ca toti cei ce scriu aici comentarii jignitoare la adresa vasluiului si d-nului Porumboiu sunt niste caractere infecte .deasemeni cred ca si mamelor lor lear fi mila si sila de ceia ce au crescut la sanul lor.

    suporter FC Vaslui
  • cum zicea cineva,fara Porumboiu erati prin liga 2 sau 3

    suporter Steaua Bucuresti
  • @nik: la injurat sunteti toti buni,habar nu aveti de fotbal.....ma refer la astia ce injura tot timpul dar habar nu au ce inseamna sa investesti in fotbal,sa ti o echipa

    suporter Steaua Bucuresti
  • Si Real Madrid a avut probleme cu toate investitiile facute. De ce crede Porumboiu ca investitia facuta asigura automat si succes ? Echipa nu merge si datorita masurilor luate de finantator. De platit platesc cei care conform contractului se fac vinovati. Se pare ca conform contractului Porumboiu trebuie sa plateasca. Plateste si gata. Ce atata vorba ?!

    suporter
  • e bine ca mai scapam de o echipa din moldova ca sunt nesuferiti>,..........

    suporter
Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
175
95
72
58
55
BusinessMagazin.ro
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTOLocuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO

Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.

Un angajat Dacia din Maroc câştigă de două ori mai puţin faţă de...
Acasă la Dacia Lodgy (GALERIE FOTO)
CSID.ro
10 rochii super-sexy pentru Ziua Îndrăgostiţilor (22:00)10 rochii super-sexy pentru Ziua Îndrăgostiţilor (22:00)

Pentru că se apropie Sfântul Valentin sau Ziua Îndrăgostiţilor, probabil că îţi doreşti o seară specială...

09/02/12 Vă este foame mereu? Mergeţi la medic pentru măsurarea...
În jurul lumii: experienţe intense în 2012 (22:00)
Apropo.ro
Iubita campionului mondial Fernando Alonso este escortă de lux?Iubita campionului mondial Fernando Alonso este escortă de lux?

Xenia Ciumiceva, iubita campionului mondial de Formula 1 - Fernando Alonso, apare pe un site cu escorte de lux....

Bancuri cu Bula: Vezi Top 10 bancuri haioase cu Bula!
Prezentatoare TV, muşcată de faţă de un câine (Video)
ProTVMagazin.ro
Cum se face un film XXX cu o “şcolăriţă” româncăCum se face un film XXX cu o “şcolăriţă” româncă

Româncă Sabina lucrează în domeniul filmelor pentru adulţi sub numele de Sabina Blue. Iată scene de making of...

Romanca Elena, desemnata cea mai sexy actrita XXX de pe internet
Serialul în care toată lumea face sex explicit! (scene de making of)
Sexgen.ro
Ponturi pentru masturbarea masculinaPonturi pentru masturbarea masculina

Barbatii nu sunt foarte inventivi cand vine vorba de masturbare.

Dimensiunea medie a penisului a fost stabilita oficial!
6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal
Showbiz.ro
Gemma Massey, cea mai bine plătită siliconatăGemma Massey, cea mai bine plătită siliconată

Contează că este operată sau ce ştie să facă în pat?

5 lucruri pe care nu le stiaţi despre Adina (Heaven)
Puicuţele Nuts te invită la joacă în pat
Descopera.ro

				
				A fost creată tehnologia revoluţionară ce ne permite să spunem adio bateriilor				
			A fost creată tehnologia revoluţionară ce ne permite să spunem adio bateriilor

Cercetătorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o nouă...

Enceladus, satelitul lui Saturn, în chip de "lună nouă"...
Un toiag la bătrâneţe? De ce nu un baston hi-tech?
Tare.ro

				
				Domnisoara... ia mai apleaca-te odata! (02:40)				
			Domnisoara... ia mai apleaca-te odata! (02:40)

 O brazilianca i-a innebunit pe toti cand s-a aplecat

Hai in pat... ce mai stai? (00:13)
Fratele negresei cu scortisoara a damblagit si el! (03:40)...
Travel.Descopera.ro
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice

La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de...

Qutb Minar – minaretul din Delhi
Roma artistică
OneMagazine.ro


De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA

Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea...

Inainte de a fi celebre: Modelele Victoria’s Secret fara machiaj
Top vedete cu cel mai frumos posterior