Paszkany confirmă aducerea lui Miriuță la CFR! Obiectivul impus noului antrenor

Redactor:
Daniel Lup
Redactor:
Daniel Remes
Paszkany confirmă aducerea lui Miriuță la CFR! Obiectivul impus noului antrenor
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce ProSport.ro a anunțat că Vasile Miriuță negociază preluarea celor de la CFR Cluj, iată că Arpad Paszkany confirmă faptul că acesta este noul antrenor al echipei. Fostul antrenor al Ceahlăului îl înlocuiește astfel pe Petre Grigoraș, care preluase echipa din mers după demiterea lui Mircea Rednic.

Arpad Paszkany i-a stabilit și un obiectiv pentru retur, acela de a strânge cât mai multe puncte în partidele rămase. Patronul CFR-ului a mai precizat că e posibil ca într-o bună zi, Grigoraș să revină pe banca CFR-ului.

„Când alegem antrenorii, ne întâlnim și facem un portret robot. Apoi încercăm să potrivim acel portret robot pe persoanele reale, să vedem cui i se potrivește. După încercarile din trecut, am dorit un antrenor din generația tânără, cu mai multă dorință, voință și foame de rezultate, care să dea un alt impuls echipei.

Miriuță are ca obiectiv cât mai multe puncte câștigate în semiretur și, dacă e posibil, locul patru. În situația în care ne găsim, asta este doleanța noastră și să sperăm că vom avea rezultate mai bune decât până acum.

Grigoraș este un om respectabil și pentru mine rămâne un prieten. Ușa nu se închide, rămâne deschisă și poate să revină”, a afirmat Paszkany la Dolce Sport.


UPDATE 19.50 Surse apropiate antrenorului de 45 de ani susțin că acesta s-a înțeles cu șefii de la Cluj în toate privințele, dar că mai există o problemă ce ține de contractul cu Ceahlăul, care va expira la vară. „Gheorghe Ștefan i-a promis că îl lasă să plece, dar până când nu se fac actele el e antrenorul nemțenilor. Nu e decât o simplă formalitate, deci zilele astea va fi prezentat drept noul tehnician al CFR-ului”!

UPDATE 18.30 Negocierile dintre șefii din Gruia și Miriuță sunt aproape de final. Cele două părți au bătut palma pentru o colaborare pentru un an și jumătate, cu obiectiv câștigarea titlului sezonul viitor.


Miriuță va avea 7.000 de euro salariu lunar și primă de 100.000 de euro dacă va lua titlul sezonul următor!


O ultimă clauză care se discută acum este modalitatea în care se pot despărți cele două părți înainte de termen. Șefii din Gruia doresc să se despartă de tehnician numai cu plata salariului pe luna în curs, dacă nu va avea rezultate, timp în care Miriuță cere plata a trei salarii.


UPDATE 17:20  Conform surselor ProSport, Vasile Miriuță ar fi bătut palma verbal cu acționarul CFR-ului. „S-au înțeles, de principiu, au mai rămas de semnat actele! Paszkany trebuie să ajungă la o înțelegere și cu Grigoraș, după care va oficializa numirea lui Miriuță”, a punctat apropiați ai celor două părți. 

Dacă va fi demis, Petre Grigoraș va deveni al 16-lea antrenor care se desparte, sezonul acesta, de Liga 1.


UPDATE 16:45: Tehnicianul clujenilor, Petre Grigoraș se află în aceste momente acasă, alături de familia sa și a explicat pentru ProSport că nu poate oferi niciun detaliu legat de o posibilă demitere a sa deoarece nu a fost contactat de nimeni din conducerea CFR-ului: „Nu pot să comentez ceva ce nu este oficial. N-am nimic de declarat, nu am luat legătura cu nimeni din conducere”

15 antrenori a avut CFR-ul sub comanda lui Paszkany


UPDATE 16:40:  Președintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ștefan, zis „Pinalti”, a confirmat la Sport.ro știrea: „Miriuță m-a sunat și mi-a spus că va negocia cu CFR. Eu îl las, nu mă pot opune unor condiții mai bune pentru el”


UPDATE 16:30: Grigoraș e într-o situație delicată în acest moment. Sub comanda sa, CFR a mers modest și nu a reușit să se apropie de locurile fruntașe ale clasamentului. Chiar dacă are un bilanț pozitiv în Gruia și dacă a fost reconfirmat în funcție de mai multe ori, Grigoraș e la un pas de despărțirea de CFR. Astfel, în 15 jocuri, CFR a obținut șase victorii cu Grig pe bancă. În alte cinci a remizat și a pierdut de patru ori: 0-3 cu Steaua, 2-3 cu Petrolul, 0-2 cu Gaz Metan Mediaș și 0-1 cu ACS Poli Timișoara. Toate eșecurile au fost în deplasare!


Chiar dacă a primit asigurări că va continua și în 2014 la Cluj Napoca, viitorul lui Petre Grigoraș în Gruia este incert în acest moment.

Conform site-ului stiridesport.ro, Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan l-au chemat la Cluj Napoca pentru negocieri pe Vasile Miriuță (45 de ani), care este sub angajament cu Ceahlăul. Oficialii CFR-ului negocieză în acest moment condițiile unei colaborări pentru un sezon și jumătate. Paszkany urmază să discute telefonic și cu Gheorghe Ștefan pentru a vedea dacă îl lasă pe Miriuță la CFR.

Paszkany l-a vrut și în toamnă pe Miriuță, în locul lui Rednic, dar Gheorghe Ștefan nu a fost de acord să îl cedeze. De asemenea, după începutul slab de mandat al lui Grigoraș, în octombrie, Paszkany l-a dorit din nou pe Miriuță la CFR.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…