Pandurii, tot mai aproape de colaps. Clubul are datorii de 5,7 milioane de euro. Suma solicitată de fostul președinte Răducan

Pandurii, tot mai aproape de colaps. Clubul are datorii de 5,7 milioane de euro.  Suma solicitată de fostul președinte Răducan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conform Tabelului Preliminar al Creanțelor, publicat, pe 07.12.2016, de Administratorul Judiciar al CS Pandurii Târgu Jiu, Consulting Company Ipurl, în Buletinul Procedurilor de Insolvență, clubul de fotbal gorjean are datorii de aproximativ 5,7 milioane de euro, către 177 de creditori. Acesta poate fi contestat, iar un tabel definitiv urmează să fie publicat pe 22.12.2017 Potrivit documentului, este vorba de persoane fizice și juridice, începând de la fotbaliști, cameramani, televiziuni (Terra Sat Severin SRL: 92.000 de lei – servicii de reclamă și publicitate), service-uri auto, operatori de turism, servicii hoteliere, etc. În tabel apar și creanțele impresarei Anamaria Reghecampf, în urma a două transferuri, dar și foștii președinți Marin Condescu și Narcis Răducan.

Datoriile totale sunt de 25,8 milioane de lei. Doar restanțele salariale către jucători și angajați ai clubului se ridică la 10.754.244,57 lei. Fostul președinte al Clubului Pandurii, Narcis Răducan, are de luat peste 435.000 de lei! Nici Marin Condescu nu e mai prejos. Fost președinte al CS Pandurii mai bine de un deceniu, Condescu s-a înscris la masa credală cu suma de 4.553.587,95 lei. Este făcută însă mențiunea că suma de 756.864,94 lei (168.166,05 euro) este în litigiu, iar pentru 3.796.723,01 lei (843.585 euro) au fost solicitate documente care momentan nu există la club. Ședința Adunării Creditorilor este programată pe 16.12.2016. Termenul de judecată în dosarul de insolvență, aflat pe rolul Tribunalului Gorj, a fost fixat pe 18.01.2017

Cine are de încasat cei mai mulți bani

  • DROPPA Lukas – 513.017,80 lei
  • RĂ‚DUCAN Narcis Claudiu – 436.277,51 lei
  • NISTOR Dan Nicolae – 431.617,13 lei
  • BUIJS Jordy – 385.402 lei
  • RĂ‚DUȚ Mihai Cosmin – 347.819 lei
  • UNGURUȘAN Bogdan-Alexandru – 295.506,78 lei
  • SÂNMĂ‚RTEAN Lucian Iulian – 295.101,90 lei
  • ACSINTE Florin-Dorin – 252.976 lei
  • ANTAL Liviu-Ion – 230.660,87 lei
  • SALGADO DA CUNHA Fernandes Vasco Herculano – 194.655,27 lei
  • BUNOZA Gordan – 194.593 lei
  • DA SILVA Wellington Carlos – 155.310,16 lei
  • STANCA Răzvan Marian – 150.323,38 lei
  • VASILJEVIC Nikola – 150.153 lei
  • PLEAȘCĂ‚ Marian – 136.992,30 lei
  • DA SILVA Erico Constantino – 133.725,83 lei
  • LAZĂ‚R David Beniamin – 131.174,28 lei
  • GRIGORAȘ Petre – 129.181 lei
  • GRECU Constantin – 129.048,39 lei
  • VOICULEȚ Claudiu Dorian – 113.958 lei
  • HEREA Nicolae Ovidiu – 104.200,21 lei
  • SĂ‚PUNARU Cristian Ionuț – 101.265,75 lei
     
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×