Onduku a speriat „câinii”! Dinamo – Concordia 2-1! VIDEO REZUMAT

Redactor:
Marius Pitaru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meci greu de tot pentru trupa lui Flavius Stoican. Ionuț Chirilă venea în „Ștefan cel Mare” cu zece foști dinamoviști, însetați de răzbunare în fața unui club ce, poate, nu le-a acordat destul credit. Dar și „câinii” aveau motivele lor de furie. După două etape în care au remizat cu Ceahlăul și au fost învinși de Astra, roș-albii au crezut că au găsit victima perfectă la Chiajna. Ambiția gazdelor a fost materializată în gol de Țucudean (27), la o fază în care ilfovenii au cerut henț la atacantul lui Dinamo.

Arbitrii au validat golul, iar „Țucu” a avut „verde” la bucurie pentru primul gol de la revenirea din Belgia. Nigerianul Onbduku a fost la un pas să strice sărbătoarea galeriei PCH, când, în minutul 39, a trimis razant cu bara. La pauză s-a intrat cu 1-0, iar „câinii” aveau suflu. După o oră de joc, dinamoviștii au prins chiar „roșu” în obraz, pentru că Dragoș Grigore a transformat penalty-ul provocat de Valentin Crețu. Elevii lui Stoican erau în graphic, dar au tot avut de furcă cu urmașul lui Adi Popa la Concordia, Onduku.

Africanul a marcat un gol frumos, în forță, de la 18-20 de metri și i-a lăsat pe roș-albi să tremure pentru prima victorie din ultimele 3 etape. Chiajna a văzut că se poate, iar jucătorii lui Chirilă au avut, pe finalul meciului, mai mult posesia. Inutil, pentru că ilfovenii s-au încurcat de propria neputință, iar Dinamo a luat punctele.


INTRĂ‚ AICI PENRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI DINAMO – CONCORDIA


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și mașina
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și mașina
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×