„O să prețuiesc fiecare minut!”

„O să prețuiesc fiecare minut!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Zicu a urmărit partida cu croații de la FK Osijek de pe banca de rezerve. Peste câteva zile va fi și el pe teren, după o pauză de lungă durată.

Ianis, cum e să te antrenezi din nou alături de colegii tăi?
Îți dai seama că pentru mine, după ce am trecut peste o perioadă atât de grea, este extraordinar. Mă bucur că sunt din nou cu ei și sper să nu fiu nevoit să mai ratez vreun antrenament. 

Mai ai, totuși, un pas de făcut. Nu ți-e dor de meciuri?

Numai eu știu ce dor îmi este. Nu e ușor să stai așa mult timp și să-i vezi pe alții cum joacă. Orice fotbalist care trece prin astfel de momente își dă seama cât de important este fiecare minut în iarbă. Am înțeles că o să intru în partidele din sfârșitul cantonamentului. Sunt nerăbdător să îmbrac din nou echipamentul lui Dinamo.

Ce îți dorești cel mai mult de la retur?
Să fiu sănătos, să câștig campionatul și să merg în Ligă.

Cine crezi că e principala voastră contracandidată la titlu?
Ca de obicei, Steaua, Rapid, CFR și Timișoara. Iar dacă ne uităm în clasament, și cei de la Urziceni, doar sunt la un punct de noi.

Ce le transmiți colegilor tăi Pulhac și Bratu care mai au de tras până vor reveni în iarbă?
Să aibă răbdare și totul va fi bine. Nu e ușor, dar trebuie să fie puternici. Și Pulhac, și Bratu vor reveni în forță, sunt sigur de asta. Sunt fotbaliști foarte buni.

10 luni au trecut de când Zicu nu a mai jucat un meci oficial, ultima partidă fiind în aprilie anul trecut, împotriva Universității Craiova

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e infidel: 'E jale! Unde creierul...'
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e infidel: 'E jale! Unde creierul...'
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să…
×