Nicu și copiii lui. Daniel Benzar și Dennis Man întorc rezultatul în Chiajna – FCSB 1-2 și îl salvează pe Dică

Nicu și copiii lui. Daniel Benzar și Dennis Man întorc rezultatul în Chiajna - FCSB 1-2 și îl salvează pe Dică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Întunericul se lasă asupra stadionului din Chiajna cu doar câteva minute înainte de meci. Semn rău sau obișnuință deja pentru Concordia, echipă care e la a doua astfel de scăpare în acest sezon? Meciul începe la timp, generatoarele funcționează, iar echipa lui Miriuță joacă tare. Benzar pentru oaspeți ratează un șut dintr-o poziție bună, apoi Cristescu îl imită la poarta cealaltă. Adică ei, ilfovenii, nu sunt mai prejos. Grădinaru, fost jucător al FCSB-ului care a făcut „ochi” în perioada Ilie Stan, centrează de pe dreapta, dar Niță e din nou la post și respinge din capul lui Pena. Jocul e cursiv, însă totul este cauzat de greșelile dese, finalizarea lipsește, avem parte doar de încercări.

Cu titulari precum Amorim, Benzar, Pleașcă sau Grecu, FCSB forțează cât poate. Iar Chiajna simte că are o șansă, nu renunță ușor. Surprinzător, cel mai aproape de gol e din nou Daniel Benzar. Fratele mic al omului de națională de la Viitorul apare din nou la finalizare, însă puștiul nu nimerește mingea la o centrare foarte bună a lui Momcilovic. Dică lovește aerul cu pumnii, dar nu are ce face, titularii sunt menajați pentru moment. Amorțeala este spulberată până la pauză doar de un șut în forță al lui Gnohere, de la peste 25 de metri, însă Bălgrădean e pe centru, adică exact acolo unde vine „racheta” Bizonului. 

Nu toți brazilienii știu să joace fotbal

Man e jucător de bază. Și el, dar și Ovidiu Popescu. Ambii intră la pauză, atunci când Junior Morais și Robert Grecu rămân pentru un duș prelungit. Nu și Benzar, cel care e unul dintre fecesebiștii activi. Puștiul pătrunde în careu la câteva minute după reluare, întoarce bine către Gnohere, însă intercepția Bizonului e blocată în ultimul moment. Surprinzătoare evoluție a puștiului, dar mai importantă este realizarea lui Fota. Puștiul Concordiei centrează de pe stânga, iar Cristescu pleacă de pe lângă un De Amorim adormit și îl execută pe Niță. Brazilianul își continuă evoluțiile mizerabile și e 1-0 în minutul 53, degeaba cer oaspeții arbitrului socoteală pentru un penalty la Momcilovic la faza premergătoare golului! Gnohere urlă de nervi și trage cu sete, imediat, dintr-un voleu lateral, însă Bălgrădean respinge spectaculos. 

Alt ritm, altă distracție! Doar De Amorim nu e de acord pentru că fragmentează jocul cu faulturi inutile, de multe ori în preajma careului propriu. O oră îi este suficientă și lui Dică, antrenorul își dă seama că are o mână moartă pe teren și îl „execută” pe Amorim. Intră Alibec, dar nu se vede mare lucru. Retragerea Concordiei e normală, însă FCSB-ul nu pare că va renunța. Și nu o face, Momcilovic pasează la Popescu, Popescu la Benzar, iar Benzar trimite frumos, cu efect, în vinclu. Oaspeții joacă mai bine, iar inevitabilul se întâmplă. Un alt puști, Man, împinge în poartă o minge centrată de Momcilovic și pe care Bălgrădean o scapă penibil, simulând un fault inexistent. FCSB câștigă trei puncte grație evoluției bune a puștilor care, de-a lungul timpului, au șters banca de rezerve în timp ce fotbaliști precum De Amorim s-au bucurat de credit nelimitat. 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele