Mititelu, amenințat cu pușcăria!

Redactor:
Adrian Iosub
Mititelu, amenințat cu pușcăria!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga Profesionistă a virat Științei banii din drepturile TV
(n.r. – 400.000 de euro) fără să anunțe Fiscul, chiar dacă avea
obligația să o facă. În această situație, Fiscul ar putea cere
Ligii să achite ea datoria Craiovei de 400.000 de euro.

Conform organelor statului, Liga, deși avea calitatea de terț
poprit în disputa dintre Fisc și Universitatea, nu a comunicat
Fiscului că urmează să vireze banii Științei. „Noi păstrăm o
corespondență cu Liga, care are calitatea de terț poprit. Liga ar
fi trebuit să ne comunice că sumele vor fi virate, dar nu ne-a
anunțat, probabil a fost o scăpare. Ulterior, la solicitarea
noastră, ne-a transmis niște documente. Dacă eu nu am avut știință
că pleacă acei bani, nu am putut pune sechestru”, a declarat
directorul executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice
Dolj, Eugen Călinoiu. Acesta a mai spus că s-ar putea ajunge ca
Liga să plătească din propriile conturi cei aproximativ 400.000 de
euro virați clubului: „Există și posibilitatea de atragere a
răspunderii financiare asupra Ligii, dar deocamdată e prematur să
spunem ceva concret”.

„Mititelu poate face pușcărie”

Călinoiu a mai declarat că în această perioadă se fac verificări,
pentru a se vedea dacă banii virați clubului au fost folosiți
strict pentru plata salariilor, așa cum cere legea. „Nu trebuie să
ne prezinte nouă vreo listă. Statele de plată merg la bancă. Din
datele noastre, banii ar fi trebuit să aibă ca destinație
drepturile salariale. Urmează să ne interesăm. Se vor face
verificări dacă aceasta a fost destinația banilor, dacă nu, se vor
lua măsuri”, a mai spus Călinoiu, completat de Mitică Dragomir:
„Dacă Mititelu nu a folosit acei bani pentru salarii, atunci poate
face pușcărie”.


Nu vă mai luați după toate tâmpeniile. E o
abe­ra­ție, Pițurcă încearcă să mă lovească din toate
părțile

Adrian Mititelu, patron Craiova

Pe mine nu mă interesează ce face Craiova cu banii. Cine spune că
LPF mai are vreo treabă în acest caz e un prost

Dumitru Dragomir, președinte LPF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…