Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Miriuță, mesaj războinic pentru Vaslui, Steaua și Petrolul: „Nu ne mai bate nimeni în Gruia”

Miriuță, mesaj războinic pentru Vaslui, Steaua și Petrolul: „Nu ne mai bate nimeni în Gruia”

Vasile Miriuță a început cu dreptul mandatul său la CFR. Deși nu a susținut niciun meci amical încă, tehnicianul i-a impresionat pe jucători, dar și pe Arpad Paszkany.
Miriuță, mesaj războinic pentru Vaslui, Steaua și Petrolul: "Nu ne mai bate nimeni în Gruia"

Vasile Miriuță a început cu dreptul mandatul său la CFR. Deși nu a susținut niciun meci amical încă, tehnicianul i-a impresionat pe jucători, dar și pe Arpad Paszkany. „Este echidistant, riguros, ține la disciplină și punctualitate”, a fost caracterizarea vestiarului. „E fix cum trebuie să fie un antrenor, e un comandant. E un om cu ambiție, care își mobilizează jucătorii. Sper și cred că de această dată am luat cea mai bună decizie atunci când l-am numit antrenor la CFR”, l-a lăudat și Paszkany, într-un interviu pentru www.citynews.ro.

„Este provocarea carierei”

Tehnicianul vrea să le răsplătească încrederea. Acesta dorește să se pună bine și cu fanii și are două obiective pentru prima parte a anului. Dorește ca echipa sa să nu mai fie învinsă pe teren propriu și să lupte pentru o cupă europeană. „Eu sunt în ascensiune, am mult aer curat în plămâni, fiindcă realizez că e cea mai mare provocare din cariera mea de tehnician de până acum. Obiectivul meu din acest moment este acela de a readuce CFR-ul în preajma podiumului, să forțăm calificarea în cupele europene, iar apoi, în ediția viitoare să luăm campionatul. Da, da, nu este o fabulație. Am un lot foarte bun. În primăvară nu ne va bate nimeni la Cluj”, a spus Miriuță pentru sursa citată mai sus.

Pleacă dacă nu ia titlul

Miriuță este al treilea antrenor al Clujului în acest sezon, după Rednic și Grigoraș. Paszkany nu a mai ținut un antrenor timp de un sezon între din 2007-2008, pe Ioan Andone. Miriuță a spus de când a sosit în Gruia că este cu bagajele făcute dacă nu se va bate la titlu. „Plec singur dacă sezonul viitor nu câștig campionatul”, a declarat antrenorul când a fost prezentat ca antrenor al clujenilor.

6 mii de euro încasează lunar Miriuță la CFR

Cu cine joacă CFR în Gruia în 2014

Etapa          Adversar    

20      FC Vaslui

22      Steaua

24      U Cluj

26      Petrolul 

28      Ceahlăul

30      Chiajna

32      FC Brașov

33      Mediaș