Fata dispărută din Ghencea

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, confirmă de la înălțimea funcției sale cel mai mare cutremur din istoria fotbalului nostru: cea mai mare echipă din istoria României, cel mai tare brand fotbalistic dintr-o jumătate de Europă, Steaua București, nu mai există. Pentru că, fără palmaresul monumental din secolul 20, când a fost clubul armatei, Steaua nu mai e Steaua, ca să răsturnăm cea mai mare cunoscută tautologie din lumea sportului. Campioana actuală a României este o clonă, concept deja consacrat în fotbalul mioritic după aducerea pe lume datorită unor oameni de știință craioveni a unui specimen revoluționar, CS U Craiova. De altfel, show-ul de cea mai mare atracție din etapa viitoare a Ligii 1, CS U – FCSB, sublimă înșiruire de majuscule pentru două echipe cu istorie minusculă, poartă un faimos titlu, „Atacul Clonelor”.  

Dacă CS U Craiova este încă o minoră care are nevoie de o dispensă de la UEFA și pentru a trece Dunărea până la bulgari, Steaua lui Becali încă mai e de calibrul unui CFR Cluj. Are niște titluri în palmaresul de după 1999, o semifinală de Cupa UEFA echivalentă, să spunem, cu cele 10 puncte strânse de muribunda CFR în vremurile de glorie din Champions League. În rest, ce face cu adevărat Steaua specială, istoria sa grandioasă din secolul 20, este la armată. Adică nicăieri, armata neavând acum echipă de fotbal.

Am așteptat cu nerăbdare motivația deciziei Înaltei Curți de Casație și justiție. Ea a venit și a confirmat că Steaua de acum este o clonă cu vagi urme în ADN-ul ei din echipa care a cucerit Europa cu decenii în urmă. Acum așteptăm motivația armatei pentru toată această acțiune care a zguduit sportul românesc. Și iată că ea vine mai greu chiar și  decât cea a deciziei Înaltei Curți. Juristul armatei, Florin Talpan, a încercat o motivare șchioapă pe la televiziuni: că foste glorii ale clubului doreau întoarcerea identității echipei de fotbal la armată, că alte secții sportive ale clubului armatei trebuie ajutate cu bani din fotbal, că suporterii sunt acum fericiți și-l opresc pe stradă să-l felicite. Numai bazaconii. Helmuth Duckadam și Ilie Năstase sunt maxime glorii din universul Stelei și nu văd rostul palmaresului și siglei în posesia armatei. Armatele belgiană sau americană, și ele în NATO, nu țin „secții sportive” prin mari competiții din banii produși de Anderlecht sau Dallas Cowboys. Iar pe stradă îl opresc probabil pe Talpan rapidiștii și dinamoviștii, fericiți de această mascaradă cu rivalii de la Steaua. Da, ar mai fi cei de la Peluza Sud a Stelei, băieți ce păreau cool, fără să fi trăit în comunism cu adevărat, dar care, atunci când cer ca armata română să reînființeze echipa Steaua București, brand de Champions League, par a fi niște comuniști sadea din peluza Silviu Brucan.

Ce-mi place la această poveste este că e precum cea din filmele bune, fără personaj total pozitiv și unul total negativ. Este clar că Becali, după Păunescu, nu a preluat echipa în totalitate și pentru o astfel de preluare trebuie să plătească bani adevărați. Dar o dată, nu  mereu sub formă de chirie, pentru că, de un sfert de veac, comunismul a murit, slavă Domnului, și armata aceasta penibilă, cu generali de tot râsul precum Iordănescu, Năstase, ienei și care-o mai fi, trebuie s-o rupă naibii cu sportul că doar n-o să mai vedem anomalii de acest gen și de acum încolo precum generalul Chipciu, generalul Varela sau generalul Halep.

Așadar, scenariu de film bun, cu umbre în toate taberele. Becali este rău pentru preluare, bun pentru nivelul la care a ținut ceea ce cu toții am simțit că e Steaua, inclusiv rivalii. Armata e bună pentru că repară o nedreptate făcută în favoarea unor Păunescu sau Becali, dar și rea pentru că apare la mulți ani după ce s-a retras din echipă, ani în care a durut-o-n fundul ei cazon despre cine plătește la club toate angaralele, iar acum nu spune clar, public, că doar e o instituție publică și nu una primită moștenire de Boroi de la unchiul lui, ce vrea să facă după ce a reintrat în posesia identității, istoriei Stelei. E ca-n „Gone Girl”, fata care a plecat de acasă, din Ghencea, iar cel părăsit, ca și cel la care momentan stă, au și ei păcatele lor. Ca să nu mai vorbim de fată, Steaua adunând și ea de-a lungul deceniilor scheleții sâi din dulap.