„Merg la cea mai iubită echipă din România”. Benzar, mesaj emoționant pentru Hagi, după 7 ani petrecuți la Viitorul

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Romario Benzar, transferat de FCSB de la Viitorul, a postat, joi, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care își ia rămas bun de la foștii colegi și în care mulțumește, în special, lui Gheorghe Hagi. Acesta mai spune că speră se ridice la nivelul așteptat de toată lumea la noua sa echipă.

Fundașul dreapta al echipei naționale a României a semnat un contract pe cinci sezoane cu FCSB, unde va acoperi un post pe care vicecampioana caută soluții de mult timp. Crescut la Academia lui Hagi, unde a atins cel mai înalt nivel atât pe plan sportiv, cât și personal, Benzar face un alt pas important în carieră. Acesta le-a urat succes foștilor colegi, despre care spune că speră să ajungă în grupele Europa League, mulțumindu-i în mod special lui Gheorghe Hagi.

Benzar se declară nerăbdător să câștige trofee și să joace în Champions League la FCSB: „Astăzi îmi iau rămas bun de la clubul care m-a crescut și de la omul care mi-a influențat cel mai mult cariera. Pe această cale vreau să le mulțumesc tuturor ce fac parte din clubul Viitorul, și în special lui Gheorghe Hagi, căruia am să-i fiu mereu recunoscător. Fără Gheorghe Hagi nu ajungeam unde sunt astăzi, el m-a format atât că fotbalist, cât și că om. Las în spate un grup frumos de prieteni alături de care am reușit o performanță incredibilă, am pornit de jos și am ajuns campionii României. Sunt mândru că am făcut parte în toți acești ani din acest proiect, demn de luat exemplu. Le urez foștilor mei colegi multă bafta în continuare și sper să ajungă în grupele Europa League.

Steaua reprezintă pentru mine o nouă provocare, unde voi face tot posibilul să mă ridic la așteptările conducerii, și în special ale suporterilor. Merg la cea mai iubita echipa din România, alături de care sunt nerăbdător să câștig trofee, să joc în Champions League și să am în spate al 12-lea jucător – suporterii roș-albaștri.

Mult succes în continuare, Gheorghe Hagi, la Viitorul și bun găsit, Steaua București!”, este mesajul postat de Romario Benzar pe pagina de Facebook, la o zi după ce a semnat cu FCSB.

Romario Benzar a strâns 210 meciuri, 10 goluri și 25 de pase decisive pentru FC Viitorul, în timpul petrecut la formația lui Gheorghe Hagi. La echipa națională a României, fundașul dreapta, care poate juca și mijlocaș central, a adunat șapte selecții.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen