Marius Onofraș a semnat „prelungirea” cu CSM Poli Iași

Marius Onofraș a semnat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost director sportiv al clubului din Copou în sezonul trecut, Marius Onofraș s-a alăturat și el noului proiect și va ocupa funcția de team-manager la CSM Poli Iași. Onofraș a ajuns la un acord cu noua conducere a clubului ieșean și urmează să semneze contractul cu CSM Poli. „Marius Onofraș, fost jucător, dar și oficial al clubului în sezonul trecut, a fost numit Team Manager la CSM Politehnica Iași. El continuă, astfel, activitatea în care a debutat anul trecut, cu prilejul meciurilor din turul al doilea preliminar al Ligii Europa, contra celor de la Hajduk Split”, a anunțat clubul ieșean într-un comunicat.

Milan Mitic și-a reziliat contractul

Tot marți, mijlocașul sârb Milan Mitic și-a reziliat contractul pe cale amiabilă. Mitic mai avea un an de contract cu clubul, dar nu mai intra în vederile noului staff tehnic. După mai multe zile de negocieri, oficialii ieșeni au ajuns la un acord cu jucătorul sârb, care va primi o compensație de 13.000 de euro, reprezentând două salarii și jumătate. „Vreau să mulțumesc colegilor mei, antrenorilor și suporterilor de la Iași! Au fost trei ani minunați, pe care nu o să îi uit niciodată. Eu și familia mea ne-am simțit extraordinar la Iași, cel mai frumos oraș din România! Din păcate, în viața unui fotbalist sunt și astfel de moment triste. Urez multă baftă echipei CSM Poli Iași și mulțumesc din suflet tuturor”, a declarat Milan Mitic la plecarea din Iași.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen