Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Sportul – „U” Cluj 2-0!

Sportul – „U” Cluj 2-0!

Primul meci al Sportului fără antrenorul Viorel Moldovan a adus ieri și prima victorie a echipei în campionat, după o pauză de nouă etape și două luni și jumătate de suferință: 2-0 cu Universitatea Cluj. Sportul și-a adus aminte de acel fantastic 3-0 cu CFR Cluj din 20 august și a pornit meciul în forță, decisă să n-o ierte nici pe Universitatea. La o lovitură liberă executată de Ferfelea, Varga a lovit mingea cu călcâiul, defensiva ardelenilor nu a înțeles nimic, iar Tibi Bălan (21) a reluat pe sub portar: 1-0. Cinci minute mai târziu, la un contraatac al clujenilor, Lemnaru își lasă teatral o gheată în jambiera lui Rațiu pentru un fals 11 metri. Boștină a bătut însă neglijent, făcându-le parcă dreptate „studenților". Puțin mai târziu, Mendy (32) a pierdut mingea ca un începător în propriul careu, fiind nevoit să-l agațe aici pe Ferfelea, iar arbitrul a arătat din nou punctul cu var. Decarul gazdelor l-a copiat pe Boștină, lăsând scorul la 1-0.
Sportul - "U" Cluj 2-0!

Primul meci al Sportului fără antrenorul Viorel Moldovan a adus
ieri și prima victorie a echipei în campionat, după o pauză de nouă
etape și două luni și jumătate de suferință: 2-0 cu Universitatea
Cluj.

Sportul și-a adus aminte de acel fantastic 3-0 cu CFR Cluj din
20 august și a pornit meciul în forță, decisă să n-o ierte nici pe
Universitatea. La o lovitură liberă executată de Ferfelea, Varga a
lovit mingea cu călcâiul, defensiva ardelenilor nu a înțeles nimic,
iar Tibi Bălan (21) a reluat pe sub portar: 1-0. Cinci minute mai
târziu, la un contraatac al clujenilor, Lemnaru își lasă teatral o
gheată în jambiera lui Rațiu pentru un fals 11 metri. Boștină a
bătut însă neglijent, făcându-le parcă dreptate „studenților”.
Puțin mai târziu, Mendy (32) a pierdut mingea ca un începător în
propriul careu, fiind nevoit să-l agațe aici pe Ferfelea, iar
arbitrul a arătat din nou punctul cu var. Decarul gazdelor l-a
copiat pe Boștină, lăsând scorul la 1-0.

Mendy
a îngropat-o pe „U” după pauză

Repriza a doua a avut un fotbal mai aerisit. Băieții lui Tene au
găsit adevărate bulevarde în flancurile defensivei ardelene, mai
ales pe partea lui Mendy, la capătul cărora au apărut ocazii clare
de gol: Ferfelea (51), Varga (59) și Bălan (64). Clujenii n-au dat
decât replici sporadice și fără consistență prin Boștină. Același
Mendy (74) s-a transformat în „gropar” al propriei echipe,
faultându-l în careu pe cel care l-a terorizat întreaga partidă:
Ferfelea. A executat Varga și a înscris al nouălea gol din faze
fixe pentru formația lui. S-a terminat 2-0. Sportul a demonstrat că
îi priesc jocurile cu echipele din Cluj, dar pentru a ieși din
subsolul clasamentului e nevoie de câteva victorii pe linie.


Echipele de
start:

„U” Cluj: 12. Huțan – 18. Ungurușan, 4. Szilagyi,
13. Izvoranu, 3. Mendy – 28. Gheorghe, 8. Reinaldo – 10. Păcurar,
9. Niculescu, 22. Boștină – 27. Lemnaru.
Rezerve: 33. Boșneag, 2. Buhuș, 25. Munteanu, 29. Tobă, 7. Acosta,
14. Piț, 6. Ionescu.
Antrenor: Marian Pană


CLICK AICI PENTRU A URMÂRI
DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A
PARTIDEI

Sportul: 12. Niculescu – 15. Ciupe, 27. Rațiu, 24.
Patriche, 4. Cazan – 28. Bălan, 30. Irimia, 7. Pătrașcu, 20. Varga
– 10. Ferfelea, 9. Curelea
Rezerve: 33. Viciu, 29. Farmache, 19. Cruceru, 22. Postolache, 5.
Lung, 8. Nae, 25. Dobre.
Antrenor: Florin Tene


Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro