Maah, ultimul coșmar al lui „U”! CFR – „U” 3-1!

Redactor:
Daniel Lup
Maah, ultimul coșmar al lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Derbyul Ardealului de aseară, ultimul în Liga I, pentru cel puțin un sezon, nu a avut o miză deosebită. Dacă în 2008 și 2012, CFR lua titlul după ce învingea pe finalul de campionat pe Universitatea, meciul de ieri a fost unul mai mult de vacanță. Totuși, Eugen Trică nu și-a permis luxul să își menajeze titularii pentru finala Cupei României, care îi poate da biletul de Europa League. De cealaltă parte, cei de la Universitatea au mers în Gruia mai mult cu gândul la TAS și la comisii. Cadu și compania a început mult mai bine partida și după numai 7 minute a reușit să deschidă scorul. Deac a executat perfect o lovitură de corner, iar Maah a punctat cu o lovitură de cap de la marginea careului mic. Francezul a bifat ieri al treilea gol pentru CFR, precedentele două fiind bifate etape trecută, cu Astra. Și nu s-a oprit aici! Formația din Gruia a rămas la conducere, iar Pedro (22) și-a încercat șansa cu un șut de la 20 de metri, care a trecut pe lângă.

Szekely, ocazie imensă de gol

Meciul s-a închis mai apoi până în prelungiri când „U” putea să detoneze bomba. Felgueiras a avut însă două intervenții de zile mari, iar Buleică a trimis puțin pe lângă de la marginea careului! În actul secund, Universitatea a presat și a forțat egalarea. Szekely (65), introdus la pauză, avea să puncteze cu un șut plasat de la 12 metri. Același jucător putea să detoneze bomba peste 5 minute, dar a luftat incredibil din poziție ideală. Maah (72) a reușit să marcheze dint-un voleu spectaculos, dar golul a fost anulat corect, pentru ofsiad. Francezul avea să marcheze și din poziție regulamentară cu 10 minute înainte de final, iar în minutul 87 a desăvârșit „tripla” și a adus toate punctele în Gruia.  

CFR își joacă sâmbătă tot sezonul

Fără victorie acasă de pe 8 decembrie 2012, formația din Gruia și-a mai spălat  aseară din păcate în fața fanilor și a lui Paszkany. Examenul decisiv e însă sâmbătă, cu Petrolul în finala Cupei. Dacă CFR nu câștigă trofeul, o echipă întreagă pleacă din Gruia, Paszkany urmând să reducă drastic lotul. O prezență în ediția viitoare Europa League ar mai salva câteva capete în Gruia.

Ultima șansă pentru „U”:  FRF

Și pentru Universitatea meciul adevărat abia azi începe. Judecătorul sindic va anunța în această dimineață dacă aprobă planul de reorganizare, iar potrivit informațiilor de aseară răspunsul este unul pozitiv. Șefii echipei au declarat că merg la TAS în cazul unui verdict favorabil, dar totuși sunt șanse mici ca forul elvețian să dea un răspuns pozitiv Universității. Așa se face că „studenții”, la fel ca Rapid, rămân la mâna Adunării Generale a FRF de sâmbătă. Dacă clujenii vor fi retrogradați, echipa se îndreaptă spre faliment!

După 5 săptămâni în care nu a mai prins lotul, Kapetanos a bifat aseară ultimele 18 minute ale partidei

Ricardo Cadu s-a accidentat în minutul 15 și a părăsit terenul, dar medicii asigură că el va prinde finala cu Petrolul


Echipele de start:

CFR CLUJ: Felgueiras – Pinto, Cadu, Piccolo, Camora – Sare, Vass – Deac, Pedro, Hora – Maah

Rezerve: Stăncioiu, Maftei, Sepsi, Valente, Muniru, Kapetanos, Bjelanovic

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI

U CLUJ: Moldovan – Takacs, Ninu, Szilagyi, Mendy – Bucșă, Muzac – Hidișan, Buleică, Borza – Tony

Rezerve: Niculescu, Ad. Popa II, Szekely, Apostu, Nicola, Rațiu, Dedu


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele