Egalul care promite un sezon echilibrat, dar palid:** Ceahlăul-Pandurii 1-1!

Redactor:
Adi Enasoaie
Egalul care promite un sezon echilibrat, dar palid:** Ceahlăul-Pandurii 1-1!
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Nu mai vrem să fim A-B-B-A”. Așa suna declarația lui
„Pinalti” înainte de începerea acestei ediții de campionat, cu
referire la faptul că Ceahlăul schimbă liga în fiecare an. Numai
că, după 1-1 aseară, cu Pandurii, nemțenii nu arată ca o echipă
capabilă să se mențină în Liga I. Cel puțin deocamdată.

Cu un antrenor tânăr, aflat la început de drum în prima ligă,
Costel Enache, și cu un lot de jucători în mare măsură remaniat
față de sezonul trecut, nemțenii intrau în forță în meciul cu
Pandurii lui Grig. De șapte minute au avut nevoie moldovenii pentru
a ridica tribunele în picioare, Gafița trimițând cu capul puțin pe
lângă din 8 metri. Patru minute mai târziu, Ayrton Monroy, noua
achiziție trecea și el pe lângă deschiderea scorului, pentru ca, la
jumătatea primei reprize, același Gafița să primească o pasă
excelentă de la Stana și să înscrie pentru 1-0.

Stromajer, precum Buș în Supercupă
După pauză, însă datele problemei s-au schimbat. Trupa
superofensivă a gorjenilor a început să pună presiune pe careul
nemțean, și la doar cinci minute de la reluarea jocului, Stromajer
a readus egalitatea cu un șut superb din 20 de metri. Reușita sa a
venit din același loc și la aceeași poartă ca aceea a gălățeanului
Buș în Supercupa cu Steaua, din urmă cu o săptămână. Restul
partidei a reprezentat o înșiruire de ocazii la ambele porți, dar
fără ca tabela să se mai schimbe.

VEZI AICI LIVE TEXT COMENTARIUL
PARTIDEI!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme

Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?

Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria

De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis

Descoperirea unui nou hormon explică monogamia

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×