Mutu și ASA, la mâna Stelei. Mureșenii pierd în Gruia și ar putea rata prezența în play-off. CFR Cluj – ASA 1-0

Mutu și ASA, la mâna Stelei. Mureșenii pierd în Gruia și ar putea rata prezența în play-off. CFR Cluj - ASA 1-0
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Prima repriză a jocului din Gruia, fără șut pe poartă, candidează la cea mai sterilă repriză de campionat.
  • Francezul Nouvier a spart plictiseala general din Gruia, într-un joc cu doar 3 șuturi pe poartă.
  • Mutu, care a fost în premieră titular, a avut cea mai mare ocazie a ASA-ului, într-un meci cu un ritm de vacanță.

ASA pierdea, în sezonul trecut, două puncte în Gruia, pe finalul campionatului și aveau să fie două puncte cu care mureșenii puteau fi campioni. Cu trei foști CFR-iști în teren și cu Grigoraș, fostul antrenor din Gruia, pe bancă, ASA a venit la Cluj speriată să nu-și pericliteze șanse la play-off, pe același teren. Meciul avea miză doar pentru mureșeni, iar lumea nu s-a înghesuit pe stadion să-l vadă pe Mutu. Cei care au preferat să-l urmărească la televizor aveau să se felicite mai apoi. N-a fost mai nimic de văzut, în special în prima parte. Grigoraș a așezat pe foaie toate numele „grele” pe care le are în lot. Atacul Mutu – Țucudean rezona perfect, dar în teren n-a fost deloc așa. „Briliantului” n-a mai avut strălucire, cum se întâmplase și în meciul precedent, în timp ce Țucudean a fost și el un oarecare. Două driblinguri reușite și câteva schimburi de pase au fost singurele realizări ale celor doi, în 45 de minute.

Trei șuturi pe poartă și un gol

Prima repriză a fost chinuitoare pentru spectatori. S-a jucat bătrânește, fără ritm și fără șut pe poartă. O aglomerație enervantă la mijlocul terenului și jucători fără idei sau neputincioși în a crea pericol. Genul de meci pe care îl vedem în partidele de „old-boys” sau în amicalele de pe finalul cantonamentelor.

Repriza a doua a început mai promițător. Mutu a trimis de două ori pe poartă (49 și 56), ultima dată cu un șut puternic, la firul ierbii, dar Marc i-a interzis, de fiecare dată, golul sperat de „Briliant”. Și CFR putea înscrie, dar Petrucci a ratat de puțin poarta, cu un șut la care Stăncioiu n-avea ce să facă (50). Minutul 73 s-a spart plictiseala generală din Gruia. Dintr-un ricoșeu norocos, mingea a ajuns la Nouvier, care a marcat pe lângă Stăncioiu (73). A fost momentul în care s-a instalat panica pe banca ASA-ului, simțindu-se scenariul de groază pentru mureșeni, în care Mutu și compania rata play-off-ul. Nici în condiții de panică ASA nu a fost capabilă să ridice nivelul ritmului de joc și n-a fost în stare să-și mai creeze vreo ocazie importantă de gol. S-a terminat 1-0, după unul dintre cele mai slabe meciuri ale mureșenilor în actualul campionat, iar Mutu și ASA sunt la mâna Stelei pentru în lupta pentru play-off.


CFR Cluj – ASA Târgu Mureș 1-0 (Nouvier 73)

Echipele de start:

  • CFR Cluj: T. Marc – Tiago Lopes, Larie, A. Mureșan, Camora –   Nascimento (L. Goian 90+1), Petrucci –   Al. Păun (Nouvier 66), Juan Carlos Ruiz,   Vitor Bruno – Cristian Lopez (Bud 84)
  • ASA: Stăncioiu – G. Matei,   M. Constantin, Ivan Gonzalez, Brandan – N’Doye (L. Buș 82), G. Mureșan    Gorobsov (Ciolacu 61) –   Voiculeț, Țucudean, Mutu (Jazvic 61)

22:21 FINAL! Se termină meciul, nu înainte ca Juan Carlos Ruiz să aibă o șansă mare de a face 2-0. Mijlocașul CFR-ului încearcă o execuție pretențioasă, peste Stăncioiu, ieșit mult din poartă, dar portarul ASA-ului se repliază la timp și reține balonul. Mureșenii pierd puncte importante în Gruia, după un meci plictisitor.


22:12 Ne apropiem de finalul meciului, fapt care începe să ne bucure. Buș, introdus de Grigoraș pe teren în locul lui N’Doye, ratează o ocazie mare, la o fază la care Marc respinge de pe linia porții un șut bun trimis de fostul gălățean. Cristi Bud joacă din nou în tricoul CFR-ului: a intrat pe teren în locul lui Cristian Lopez.


22:02 GOOOOL CFR! Exact în momentul în care ne pregăteam să vă transmitem că cele două echipe s-au întors la fotbalul-somnifer din prima parte a meciului clujenii dau lovitura. Petrucci încearcă un șut de la distanță, mingea e deviată de Marius Constantin și ajunge la Bryan Nouvier, introdus pe teren în minutul 66 în locul lui Alexandru Păun. Francezul șutează bine, din apropiere, iar mingea trimisă de el se oprește doar în plasa porții lui Stăncioiu. 1-0 pentru CFR, iar ASA are probleme mari.


21:50 61 de minute. Atât a petrecut pe teren Adi Mutu, care a fost înlocuit cu fostul rapidist Andrei Ciolacu. A intrat și Jazvic în locul lui Gorobsov.


21:45 OCAZIE MUTU! Larie face o greșeaă mare în apropierea propriului careu, N’Doye pasează în lateral la Mutu, iar atacantul șutează din prima, cu dreptul, la colțul scurt. Marc e atent și respinge, refuzându-i șansa primului gol de la revenirea în Liga 1. Trebuie să recunoaștem că meciul e ceva mai bun decât în prima repriză, dar nivelul tot nu e impresionant.


 


21:38 După 49 de minute, ASA reușește să trimită pe poarta lui Marc. O face Mutu, cu o lovitură de cap din centrarea lui Gabi Mureșan, dar goalkeeper-ul clujean nu are nicio emoție în a reține. E un pas înainte, totuși. Imediat, Petrucci semnează cea mai mare ocazie a meciului: primește o pasă de la Cristian Lopez, șutează din centrul careului de 16 metri, dar mingea se duce pe lângă poarta lui Stăncioiu.


21:35 A început repriza a doua. Fără schimbări în cele două echipe. Sperăm că măcar fața jocului se va schimba.


21:17 E nevoie de mai bine de 40 de minute pentru a avea parte de o situație periculoasă. Ruiz dă o pasă bună pentru Alexandru Păun, mijlocașul CFR-ului scapă spre poartă, finalizează cu dreptul, dar trimite mult pe lângă poartă. Hațegan face un lucru bun și fluieră finalul primei reprize.


21:05 Nu am vrea să credem că o fac intenționat, dar prestația celor 22 de jucători e mai plictisitoare decât un comentariu al lui Bogdan Socol, să zicem. Trec primele 30 de minute, iar statistica arată în felul următor: CFR – 0 șuturi pe poartă și 3 pe lângă, ASA – 0 șuturi pe poartă, 0 spre poartă. Prea multe nu ar fi de spus. Dacă ar fi să găsim o scuză pentru CFR am putea s-o facem foarte repede, dacă ne gândim că nu au un obiectiv clar pentru care să lupte. În schimb, jocul slab al ASA-ului e de neînțeles în măsura în care mureșenii vor un loc de play-off.


20:55 Când vezi cele două echipe de start îți vine cu greu să crezi că nu vei avea parte de măcar câteva minute spectaculoase. Ei bine, nu! Nu e cazul. Asistăm la unul dintre cele mai plictisitoare meciuri din această ediție de campionat, chiar dacă pe teren se află multe nume mari, care, cel puțin pe hârtie, ar trebui să tragă tare pentru a prinde un loc în lotul pentru EURO 2016. Mutu și Țucudean ating mingea foarte rar și, în general, bătălia se duce la mijlocul terenului.

Alexandru Păun animă puțin partida, trece elegant de Ivan Gonzalez, apoi e faultat la marginea careului, dar Ovidiu Hațegan consideră indicat să-i arate cartonașul galben pentru simulare.


20:48 Trec primele 15 minute, suficient ca să ne dăm seama că ASA e echipa care trebuie să scoată trei puncte din acest meci. Mureșenii încep bine, stau sus, pun ceva presiune, dar nu reușesc să creeze pericol la poarta lui Marc. Adi Mutu iese la iveală cu un dribling superb pe lângă Mureșan, dar nici el, nici Țucudean nu au suficiente mingi utile. De partea cealaltă, CFR merge pe un joc de așteptare.


20:33 A început meciul, după un moment de reculegere ținut în memoria unui fan al CFR-ului dispărut dintre noi.


20:04 Cristi Bud, cel care săptămâna trecută scotea în evidență practicile necurate ale lui Romică Surdu la Milsami Orhei, ar putea reveni pe teren într-un meci de Liga 1. În această seară, atacantul se află pe banca CFR-ului, echipă pentru care a mai evoluat în trecutul nu foarte îndepărtat.


19:53 Colegul Vlad Măcicășan se află în Gruia, de unde ne ține la curent cu cele mai interesante informații. Una dintre ele e legată de ultimele meciuri în care Mutu și Țucudean au fost titulari.  Adrian Mutu nu a mai fost titular din 5 decembrie, anul trecut, când a jucat pentru Pune City în duelul cu Chennaiyn FC. În ceea ce-l privește pe George Țucudean, acesta a prins ultima dată fluierul de start din teren, pe 28 mai 2015, în partida jucată de Steaua la Iași.


19:41 Bună seara! Mai puțin de o oră ne desparte de meciul dintre CFR și ASA, de la Cluj. Mai sus puteți vedea cele două echipe de start. Mutu și Țucudean vor juca din primul minut în formația lui Petre Grigoraș.


Lăsați de TAS fără cele 6 puncte cu care ar fi putut spera, cel puțin teoretic, la un loc între primele 6, clujenii s-au consolat cu gândul că vor lupta în a doua parte a sezonului pentru evitarea retrogradării. Elevii lui Toni Conceicao au început, totuși, anul 2016 cu o evoluție bună, fiind aproape de a se întoarce cu trei puncte de pe terenul Astrei, liderul la zi al Ligii 1.

Dacă clujenii nu au un obiectiv prea îndrăzneț pentru restul sezonului, ASA e în fața unui meci foarte important. Mureșenii se află în luptă directă cu CSMS Iași pentru ultimul loc care asigură prezența în play-off și au o șansă mare de a face un pas important. În această etapă, moldovenii au remizat surprinzător, 1-1 pe teren propriu cu ACS Poli timișoara, și au un avans de doar un punct, 36 față de 35, astfel că o victorie a echipei lui Petre Grigoraș în Gruia ar aduce-o în postura de a aștepta ultima etapă a sezonului regulat cu șanse mari la un loc în play-off.

În tur, la Târgu Mureș, meciul s-a terminat la egalitate, scor 0-0.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen