La CFR nu mai e loc de statui! După meciul cu Steaua, „omul-trofeu” a fost trecut pe lista neagră la CFR! Motivele decăderii lui Cadu

Redactor:
Daniel Lup
La CFR nu mai e loc de statui! După meciul cu Steaua,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ricardo Cadu (31 de ani) a avut în ultimul an evoluții modeste, dar acestea au fost trecute mereu cu vederea de șefii din Gruia. Arpad Paskany și Iuliu Mureșan au găsit întotdeauna motive să îl apere în fața presei. Chiar și după eșecul de la Vaslui, unde a greșit la două goluri, Cadu a fost apărat. „El compensează prin experiență, plasament, vina este a fundașului de lângă el care ar trebui să fie mai rapid„, a fost explicația halucinantă a lui Paszkany după umilința cu FC Vaslui, scor 0-4. A urmat apoi scandalul între Rednic și Cadu, în urma căruia lusitanul a fost exclus timp de o etapă din echipă, dar mai apoi tehnicianul a fost demis.
 
„Rednic are într-un fel dreptate”
A venit însă meciul cu Steaua. Cadu a revenit în echipa de bază, a reprimit banderola, dar evoluția sa a fost la fel de proastă. Iar șefii din Gruia nu au mai trecut cu vederea jocul slab al portughezului. Pentru prima dată la finalul unui meci, după 0-3 cu Steaua, Iuliu Mureșan l-a inclus pe Cadu în rândul jucătorilor de care nu este mulțumit. „A fost o înfrângere rușinoasă, în care nu am contat. Doar de Felgueiras, Piccolo și Obiora sunt mulțumit. Toți ceilalți jucători ar trebui sancționați, să le înjumătățesc salariile sau să nu le mai dau deloc. Nu mi-a plăcut atitudinea. Ar trebui să schimb 10-12 jucători, dar nu pot să o mai fac acum. La iarnă vom lua măsuri. Rednic are dreptate într-un fel legat de Cadu, în altul nu are. Nu vreau să intru în amănunte”, a tunat Mureșan.

Părăsit de Dulce!
Apropiații jucătorului spun că prestațiile acestuia din ultima vreme sunt strâns legate și de problemele din viața personală. Recent, Cadu a divorțat de Dulce, la cererea frumoasei lusitance. De atunci, după spusele mai multor persoane de încredere, Cadu pierde nopțile prin cluburi și ajunge abia dimineața acasă. Printre altele, Petre Grigoraș are misiunea să îl resusciteze rapid pe portughez. Prima decizie a tehnicianului a fost să programeze antrenamente la 10:00, pentru ca petrecăreții să meargă mai repede acasă. Dacă nu își va reveni ca joc, în iarnă, e foarte probabil ca formația clujeană să se despartă de Cadu, care câștigă, cu tot cu bonusuri, 400.000 de euro pe an în Gruia.

„Galben” în fiecare meci în acest sezon
Pentru ce ar putea să mai fie dat afară Cadu? Pe lângă greșelile grave de la meciuri, Cadu plătește tribut și pentru faptul că este un jucător dur. Are în medie un cartonaș la trei partide jucate în Liga I. A fost eliminat de șapte ori în Liga I, în urma unor intrări dure. Milanov, Niculescu, Arthuro, Herea sau Sânmărtean au simțit pe propria lor piele duritatea acestuia. În plus, în fiecare partidă jucată în acest sezon, Cadu a primit cartonaș galben! „Își ascunde neputința prin faulturi, încearcă astfel să își intimideze adversarii”, îl caracterizează colegii.

Cadu este recunoscut de asemenea ca fiind lider în vestiar. A intrat în conflict cu mai mulți antrenori, dar mereu șefii au mers pe mâna lui. Uhrin și Rednic pot să depună mărturie în acest sens. Finanțatorul campioanei este singurul în acest moment care îl mai protejează, după ce Iuliu Mureșan l-a criticat în public. Președintele campioanei este realist și știe că poate construi o echipă care să se bată la titlu doar în jurul unui nou lider.

Nu pot să cred! A greșit Cadu cu Steaua? A greșit jucătorul care a luat 8 trofee cu CFR?
Mircea Rednic, fost antrenor CFR Cluj

Cadu este ca un peron în gară. Toți trec în viteză pe lângă el. Nu prinde marcajul, stă pe lângă oameni, dă peste picioare
Cornel Dinu

Cât timp Cadu e la CFR Cluj, el trebuie să fie titular. E singurul de care poți fi sigur că meci de meci dă sută la sută
Eugen Trică, ex antrenor CFR


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…