Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua 50: „Am ceva emoții, dar știu că o să fie bine. Am așteptat două luni ziua asta”

Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua 50:
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Jurnal de refacere” este un demers unic în presa sportivă din România. ProSport își propune să urmărească viața unui fotbalist care în lunile următoare se va lupta să revină pe teren. Început duminică, 22 decembrie, de ziua lui Dan Roman, jurnalul va dura până în momentul în care atacantul lui Gaz Metan, accidentat grav joi, 19 decembrie, la Botoșani,  va lovi din nou mingea într-un meci de fotbal. 

ZIUA 50 – ULTIMA ZI CU PICIORUL ÎN GIPS

‘Și mama m-a întrebat același lucru: dacă am emoții… Sincer să fiu, am ceva emoții! Mâine o să fie un pic ciudat pentru că îmi vor scoate gipsul și va trebui să stau o zi cu piciorul liber pentru că abia marți îmi vor scoate și primul șurub. Dar o să fie bine… Au trecut două luni, glezna cred că este deja sudată. De fapt, și eu simt că e totul bine. Să îți dau un exemplu: atunci când stau la masă, țin picioarele ca un om normal. Și nu simt vreo durere, nu mi se umflă piciorul, nimic. Stăteam și mă gândeam că, în cazul în care totul va merge bine, poate că prin mai aș putea să revin la Mediaș. Nu să joc, dar să mă antrenez alături de echipă…. Ar fi senzațional! Dar rămâne de văzut. O luăm ușor, cu pași mărunți…

ZIUA 49 – PAȘI MICI

Am terminat de făcut bagajele și mă gândeam la ce să-mi mai iau la mine să nu mă plictisesc cât timp voi sta în spital. Mi-am pus, oricum, câteva filme pe laptop… Mâine, la 10, plec din Cluj și cred că undeva spre după-amiază voi fi la Gyor. Sper să nu fie probleme pe drum.
Am tot încercat să merg prin casă… fac pași mici, ca bătrânii, dar nu mă simt foarte comod din cauza tocului de la gips. E destul de înalt și nu pot să pun piciorul așa cum trebuie pe pământ…
(jucătorul își întrerupe ideea) Am citit despre moartea lui Maicon, nu mi-a venit să cred! Era un băiat tânăr… Odihnească-se în pace!


ZIUA 48 – ÎNCERCAREA DE A PUNE PICIORUL JOS

Sincer, acum îmi dau seama că aceste două luni au trecut incredibil de repede. Am vorbit astăzi și cu doctorul de la Gyor și mi-a spus că luni, la ora 10, mă așteaptă. O să stau trei zile în spital internat. Eu mi-ași dori să pot pleca imediat, dar, na, nu se poate… Sunt nerăbdător să încep recuperarea, să văd cum reacționează glezna în primele zile. Eu am mai încercat prin casă să pun piciorul jos dar, nu știu, parcă mă reține ceva… Nu știu cum să explic… Știu că au trecut două luni, dar e un sentiment ciudat. 
Acum am și altă problemă (râde) Anul acesta o să am parte de primul Valentine’s day cu Andreea. Sună ciudat, având în vedere că suntem împreună de șase ani, dar până acum eram plecat în cantonamente. Trebuie să profit de ocazie și să pregătesc ceva special…


ZIUA 47 – CAFEAUA ACCIDENTAȚILOR

Chiar acum mă uit pe net la meciul lui Eric… Sunt sigur că o să fie foarte iubit acolo, e genul de jucător care se face plăcut foarte repede. Am mai ținut legătura cu el, chiar de curând am vorbit puțin. Azi m-am văzut și cu Sebastian Cojocnean, colegul meu de la Mediaș. Am băut o cafea, așa, ca între accidentați. El a suferit o ruptură de menisc și are șase luni de când e departe de teren. Vestea bună pentru el este că într-o săptămână o să înceapă antrenamentele cu mingea. Având în vedere că în curând o să încep recuperarea, mi-a spus că trebuie să fiu tare! Indiferent ce simt, indiferent când va fi de greu, să trag tare, să nu renunț! Și el a făcut partea de recuperare tot cu Ovidiu Kurti și știe despre ce e vorba (râde).


ZIUA 46 – APROAPE DE NORMAL

Abia ce m-am întors de la Mediaș, am fost să îmi iau câteva haine pentru că la Cluj mi-am adus doar treningurile, de care, apropo, m-am săturat! (râde) Vreau să port și eu o pereche de jeanși, o camașă, să mă îmbrac precum un om normal. Dar mai am puțin… Uite că săptămâna asta aproape că a trecut, mai am puțin și plec spre Gyor. Perioada gipsului a trecut, acum o să urmeze transpirația. Trebuie să-l întreb pe doctorul din Ungaria despre lucurile pe care le mai simt… E vorba de o ușoară jenă la maleole pe care o mai am din când în când. Nu știu de ce, poate că e zona mai sensibilă. 

ZIUA 45 – AL DOILEA AMICAL

Ai mei au avut astăzi ai doilea amical din Antalya, au câștigat cu 1-0, cu Bohemians Praga. Din nou, 1-0, stilul italian (râde). E bine că victoriile aduc victorii. Lucrurile merg bine la echipă și mă bucur. Sunt și ceva jucători în probe. Pe postul meu, cel de atacant, au venit deja vreo doi jucători, Mărkuș și un sârb, din ce am înțeles… 
Eu am avut o zi obișnuită, mi-am făcut exercițiile… nimic ieșit din comun. Acum, pe seara, voiam să mă duc la un spectacol de stand-up comedy, dar nu mai erau locuri. Am certat-o puțin pe sora mea că nu mi-a spus mai din timp (râde). O să mă uit la un film, iar mâine voi da o fugă până la Mediaș să-mi iau ceva haine. Băieții sunt în cantonament, așa că n-o să stau foarte mult pe acolo. Cred că tot mâine mă și întorc.


ZIUA 44 – ÎN SFÂRȘIT, FĂ‚RĂ‚ DURERI

Chiar azi vorbeam cu Răzvan Avram, colegul meu de cameră de la Mediaș, și îi spuneam că de vreo săptămână nu mai simt niciun fel de durere. Aveam momente în care mă jena gipsul sau simțeam un disconfort în interiorul piciorului, la șuruburi… Nu știu cum să-ți descriu senzația, dar simți ceva în picior, că, până la urmă, ai un corp străin acolo. La Avram, de exemplu, situația a fost mai complicată, pentru că organismul nu i-a acceptat din prima șuruburile și a trebuit să facă o altă operație. Și tocmai faptul că nu mai simt niciun disconfort mă face să cred că nu există probleme! Oricum, voi afla mai multe atunci când o să ajung la Gyor, să-mi scoată gipsul și unul dintre șuruburi. Doctorul care m-a operat nu se va ocupa de mine și acum, am vorbit cu el și mi-a spus că e plecat la Jocurile Olimpice de iarnă din Rusia…
Săptămâna asta o să treacă repede. Trebuie să fac și un drum până la Mediaș, să-mi iau niște haine, și apoi plec în Ungaria…

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci Ion Creangă
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen