Jucătorii rapidiști au încasat câte 1.000 de euro, reprezentând o parte din salariul pe luna iunie

Jucătorii rapidiști au încasat câte 1.000 de euro, reprezentând o parte din salariul pe luna iunie
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Rapid a virat, luni, în contul jucătorilor și antrenorilor câte 1.000 de euro, reprezentând o parte din salariul pe luna iunie, ceilalți angajați din cadrul clubului încasând 80 la sută din retribuțiile aferente aceleiași luni, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleștene.

Clubul a încasat, la 17 iulie, de la Liga Profesionistă de Fotbal, un avans de 100.000 de euro din prima tranșă din drepturile TV aferente sezonului 2014-2015. Din această sumă, 20.000 de euro au fost opriți pentru organizarea meciurilor următoare, conform înțelegerii cu LPF, iar 80.000 de euro au fost împărțiți jucătorilor și angajaților după scăderea taxelor către stat.

Câte 1.000 de euro au încasat toți cei aproximativ 25 de jucători aflați sub contract în luna iunie cu Rapid, precum și antrenorul Viorel Moldovan și staful său. Fotbaliștii care aveau retribuții lunare sub 1.000 de euro au încasat salariul întreg.

Jucătorii rapidiști au primit ultimii bani în luna martie, când au încasat aproximativ 40 la sută din restanțele salariale de până la acel moment.

Conform surselor citate, acum FC Rapid are datorii curente către jucători de peste 1 milion de euro, sumă la care se adaugă 800.000 de euro reprezentând contribuții de asigurări sociale.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen