Joacă la Severin cu gândul la Știința!** Ce jucători sunt gata să revină la Craiova

Redactor:
Cosmin Staicu
Joacă la Severin cu gândul la Știința!** Ce jucători sunt gata să revină la Craiova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Costea, Dorel Stoica, Dănănae, Roman, Velcovici, Crăciun și Necea sunt gata să revină sub culorile Științei

Revenirea Științei pe teren din vara aceasta pare tot mai plauzibilă. Fanii nu mai au răbdare, primarul Olguța Vasilescu a spus că e obligatoriu și a promis stadion, Mititelu a cedat și el în cele din urmă și a mutat războiul cu șefii fotbalului pe alt plan.

Pe lângă toate acestea, șapte foști jucători de la Universitatea s-au adunat în retur la Severin, acolo de unde se gândesc să revină la vară în Bănie. „Dacă Universitatea Craiova mai exista, aș fi revenit și în Liga a II-a. La Craiova sunt sigur că mă voi întoarce cândva, nu știu când”, a declarat atacantul Florin Costea (foto, în albastru). Și Dorel Stoica este gata să îmbrace din nou tricoul Științei. „Tot timpul am fost alb-albastru și așa o să fiu mereu. Am trăit multe momente deosebite la Craiova, am fost căpitanul echipei, chiar și ultimul ei antrenor. Voi reveni imediat ce echipa va exista din nou”, a spus Dorel, susținut de Dănănae: „Sufletul meu a rămas lângă această echipă și m-aș întoarce imediat”. Pe lângă cei trei, de la Severin ar urma să se întoarcă la Craiova Roman, Velcovici, Crăciun și Necea. Lor e gata să li se alăture și Mădălin Ciucă: „Aș renunța la tot imediat și aș veni la Craiova. Nici nu se pune problema să nu vin, chiar și în Liga a II-a”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…