„Îți dă valiza,** dar goală!”

Redactor:
Florin Marian
  • Publicat:
  • Actualizat:

În această dimineață, Gigi Becali se va prezenta la Judecătorie
pentru un deznodământ în „Cazul valiza”. În urmă cu o lună,
judecătorii au amânat procesul pentru data de 3 martie, la cererea
unuia dintre avocați.

Gigi Becali speră ca astăzi să fie achitat în „Cazul valiza”,
adică, așa cum spune el, „să se considere că premierea e premiere,
și nu mită”. În plus, finanțatorul Stelei vrea să primească înapoi
suma de 1,7 milioane de euro pe care procurorii DNA i-au
confiscat-o în urma flagrantului de la Cluj, de acum doi ani. „Un
prieten, care e și procuror, mi-a zis: «Bă, Gigi, stai liniștit că
valiza ți-o va da, dar goală!». Poanta a fost bună, că am râs și
eu, dar nu e de glumă acum. Sunt banii mei”, a dezvăluit ieri Gigi
Becali.

„Pot cere
să fiu judecat în altă țară!”

Patronul roș-albaștrilor are informații că banii îi vor fi
confiscați și a început să „fiarbă” încă de ieri, când, în timpul
unei conferințe de presă la palat, el a făcut o criză de nervi. „Nu
se poate, când Legea specială 78/2000 (n.r. – privind fapte de
corupție) spune că banii nu pot fi luați decât dacă sunt primiți,
iar ei nu-mi dau valiza înapoi. Judecătorii nu mai au curaj să mai
dea soluții, pentru că le e frică de procurori. O să spun eu în
Parlamentul Europei ce fac procurorii în România. Sau voi cere
cetățenie în altă țară, ca să fiu judecat în altă țară corect”, a
răbufnit Becali.

Cum a
apărut „Cazul valiza”

Pe data de 7 mai 2008, asupra lui Teia Sponte, aflat la Cluj,
s-a găsit suma de 1,7 milioane de euro, care a fost oprită de
procurori prin instituirea de sechestru asigurător. Banii erau
promiși echipei Universitatea Cluj pentru a-și apăra corect șansele
într-un meci cu CFR, astfel Steaua mai avea șanse să ia titlul în
acel an. Două zile mai târziu, DNA a început urmărirea penală
împotriva lui Becali pentru dare de mită, iar Teia Sponte a fost
acuzat de complicitate.

„Dacă este nevoie, mă mut în altă țară ca să fiu judecat
corect”
, Gigi Becali, finanțator Steaua

SOLUȚIE: Cu 1,7
milioane de euro, Gigi Becali ar fi putut să-l aducă pe Ouon (costa
800.000 de euro), iar cu restul plătea salariile jucătorilor timp
de două luni

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…