INTERVIU | Marko Momcilovic, singurul integralist din Liga 1: „Edi Iordănescu ne învață mereu ceva nou”. Fundașul Pandurilor îl are ca model pe Kolarov și e în fața unei performanțe istorice în fotbalul românesc

INTERVIU | Marko Momcilovic, singurul integralist din Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu vorbește limba română, nici în engleză nu comunică strălucit, dar barierele lingvistice nu l-au împiedicat să devină unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din Liga 1. Transferat de Pandurii în 2013, pentru 400.000 de euro, de la modesta FK Javor Ivanjica, sârbul Marko Momcilovic (27 de ani) e într-o luptă continuă cu recordurile în ediția 2014-2015 a Ligii 1.

Adus în august 2013 pentru a umple golul lăsat de Alexandru Vlad, care a luat drumul Ucrainei, unde încă evoluează pentru Dnipro Dnipropetrovsk, semifinalista Europa League din acest an, fundașul stânga al Pandurilor a jucat în acest sezon în toate cele 29 de meciuri. A strâns 2.610 minute, adică peste 43 de ore pe terenul de fotbal, iar performanța sa pare cu atât mai impresionantă cu cât a primit doar două cartonașe galbene, a marcat de patru ori și a oferit două pase de gol.

Momcilovic,unul dintre cei mai constanți fundași laterali pe care i-a dat Liga 1 în ultimii ani, a acceptat dialogul cu ProSport. Nu direct, ci prin intermediul unui coleg binevoitor.  Știe că e singurul integralist din Liga 1,  mai are doar cinci meciuri până la intrarea în istoria fotbalului românesc,  putând deveni primul fotbalist care bifează toate minutele unui campionat, dar nu și-a făcut un obiectiv din terminarea sezonului  ca integralist. Îl are ca model pe un alt sârb fundaș stânga, Aleksandar Kolarov de la Manchester City, e încântat de metodele lui Edward Iordănescu și vorbește deschis despre incidentele de la meciul Steaua Roșie Belgrad – Partizan din weekend-ul trecut, în care mai mulți suporteri și polițiști au fost răniți din cauza conflictului sângeros dintre galeria gazdă și forțele de ordine.

ProSport: Marko, ești singurul fotbalist din actualul sezon care a jucat în toate minutele, știai lucrul acesta?
Da, știu că sunt singurul integralist. Sunt foarte fericit pentru că am jucat fiecare meci. Vreau să joc în continuare cât mai bine de la meci la meci, să ajut echipa să joace din ce în ce mai bine. Vreau să dau totul pentru echipă, sper să avem rezultate mai bune decât până acum deoarece știu că formăm o echipă bună.

E un obiectiv pentru tine să termini sezonul ca integralist?
Nu mă concentrez prea mult pe asta, ci doar să joc foarte bine atunci când intru pe teren și să-mi ajut echipa.


INFO Momcilovic a terminat pe teren toate cele 29 de meciuri ale campionatului

INFO 2610 minute a adunat Momcilovic în acest sezon, record absolut pentru Liga 1


Faci parte într-o echipă care anul acesta a demonstrat că poate juca un fotbal ofensiv și eficient, care e obiectivul vostru pentru ultima parte a campionatului?
Să jucăm mai bine în apărare, cred că avem calitate în atac și în compartimentul de mijloc. Consider că trebuie să ne facem treaba pe cât mai bine posibil atât defensiv cât și ofensiv.

36 de goluri a marcat Pandurii în ediția 2014-2015 a Ligii . 4 dintre ele au fost reușite de Momcilovic

Ce s-a schimbat odată cu venirea lui Edi Iordănescu pe banca echipei? A adus ceva diferit, mai ales la antrenamente?
Îmi place stilul domnului antrenor, ne învață mereu câte ceva nou, ne cere să facem ambele faze ale jocului. Cred că totul este bine în legătură cu el, are o relație bună cu noi, jucătorii. Noi trebuie sa jucăm mai bine pentru că avem echipă bună, o echipă de calitate.  Antrenorul știe și ne cere asta.

„Kolarov, modelul meu”

Cum vezi tu relația cu antrenorul, dată fiind diferența mică de vârstă dintre dânsul și jucători?
Îmi place felul în care Mister pregătește antrenamentele, tactica, felul în care ne motivează, nu văd că ar fi o problemă faptul că este tânăr. Nu contează vârsta, ci calitatea antrenorului. Oricum pentru vârsta lui, are experiență.

Doar două cartonașe galbene și niciun cartonaș roșu în 28 de etape, ca fundaș. Te consideri un jucător dur sau mai degrabă unul fair play?
Cred că sunt un fotbalist fair play. Nu vreau să fac faulturi, joc să câștig fiecare duel, nu mă uit la cartonașe, nu-mi place să protestez la deciziile arbitrilor, joc doar să câștig duelurile cu adversarii, tare dar la minge, fără faulturi pe cât se poate.


INFO Momcilovic a jucat toate cele 90 de minute în cele 3 meciuri pe care echipa sa le-a disputat în Cupa României


Ca fundaș stânga ai marcat patru goluri în acest sezon și ai oferit două pase decisive. Ești al treilea golgheter al echipei, îți imaginai că te poți bate aproape de la egal la egal la acest capitol cu atacanții din lot?
Ca orice jucător, vreau să înscriu, mereu îmi doresc să joc cât mai bine și atunci vin și golurile. Vreau să-mi ajut echipa înscriind goluri, întotdeauna îmi doresc să dau ce am mai bun pentru echipă.

Care e adversarul care ți-a pus cele mai mari probleme în joc în acest campionat?
Sunt mulți jucători buni pe care i-am avut ca adversari în Liga 1, fiecare jucător are calitățile lui dar nu aș putea evidenția unul singur împotriva căruia am jucat.


Momcilovic (foto, în duel cu Cuadrado, mijlocașul Fiorentinei, ajuns între timp la Chelsea) a avut parte de adversari cu nume în sezonul petrecut de Pandurii în grupele Europa League

Ce părere ai despre evoluțiile lui Bogdan Mitrea, fotbalist care joacă pe același post cu tine și e golgheterul campionatului?
Am o părere bună despre Bogdan Mitrea, dar nu pot să spun că îl urmăresc în mod special. Cu cât inscrie mai mult, cu atât este mai bine pentru echipa lui, am respect pentru ceea ce face el.

Ai un fundaș stânga preferat din fotbalul mondial? Dacă da, care?
Da, am. Este sârb ca și mine, Aleksandar Kolarov de la Manchester City.


Sârbul Aleksandar Kolarov (27 de ani) de la Manchester City e modelul lui Momcilovic. Foto: mcfc.co.uk

Ai vreun obicei sau vreo superstiție înaintea meciurilor?
Nu am superstiții în mod special înaintea meciurilor.

Ai jucat mult timp în Serbia. Ce părere ai despre incidentele de la meciul dintre Steaua Roșie Belgrad și Partizan? Ai jucat vreodată într-o atmosferă precum cea de la meciul de ieri?
Cred că incidentele de la astfel de meciuri au la bază rivalitatea dintre suporterii celor două echipe. Fanii celor de la Steaua Roșie și fanii celor de la Partizan se antipatizează reciproc și așa apar și astfel de momente.


Imagine din ultimul derby dintre Steaua Roșie Belgrad și Partizan.

Cât de mare e diferența între suporterii din Serbia și cei din România?
Există o diferență în sensul în care în România fanii vin liniștiți la stadion să urmărească meciurile echipei favorite pe când în Serbia există o rivalitate mai mare între fani.


CV
Marko Momcilovic
Data nașterii: 11 iulie 1987
Locul nașterii: Leskovac (Serbia)
Înalțime: 186 cm
Greutate: 82 kg
Poziția în teren: fundaș stânga
A mai jucat la: Radnicki Belgrad, Bobiste, Dubocica Leskovac, FK Javor Ivanjica, 
Liga 1: 60 de meciuri și 8 goluri, toate pentru Pandurii
Europa League: 12 meciuri, 1 gol
Cifre în sezonul 2014-2015: 29 de meciuri în Liga 1, 4 în Cupa Ligii, 3 în Cupa României, 4 goluri, 3 pase de gol și 3 cartonașe galbene

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×