INTERVIU | “Bulgarul” e urmaşul lui Budescu! “Să se transfere, să ia bani mulţi acolo şi să-i iau numărul 10”. Alexandru Ioniţă, despre lacrimile vărsate, plecarea lui Şumi şi tatuajul care i-a anulat transferul: "Cei care mă vor să-mi accepte nebuniile"

26 mai 2017 10082 afişări Comentează şi tu Liga 1
INTERVIU | “Bulgarul” e urmaşul lui Budescu! “Să se transfere, să ia bani mulţi acolo şi să-i iau numărul 10”. Alexandru Ioniţă, despre lacrimile vărsate, plecarea lui Şumi şi tatuajul care i-a anulat transferul: "Cei care mă vor să-mi accepte nebuniile" 5 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7946/16386769/1/ionita4.png

La doar 22 de ani, Alexandru Ioniţă II a trecut printr-un proces de maturizare intensiv. Anii 2016 şi 2017 au fost unii cu multe evenimente în viaţa rapidistului care îmbracă tricoul Astrei. A cucerit primul titlu al carierei anul trecut, a jucat cu formaţia din Giurgiu în primăvara Europa League, a crescut turaţiile în ultimul sezon al Ligii 1 şi a atras multe priviri în vederea unui transfer. Cunoscut printre rapidişti ca "Bulgarul", a simţit că este unul dintre ultimii reprezentanţi ai echipei de sub podul Grant şi a plâns de nervi că nu a încurcat FCSB în lupta pentru primul loc în campionat. 

A fost judecat pentru reacţia sa de la finalul meciului cu marea rivală, dar nu a considerat nicio clipă că face lucrul greşit. A ales să nu vopsească realitatea printr-o declaraţie seacă. Crescut la juniorii Rapidului, Alexandru Ioniţă are în faţă un nou sezon în care are putea deveni numărul 1 la Astra, în cazul în care Budescu va pleca la o altă echipă, chiar el recunoscând că îi "vânează" lui Budescu numărul 10. 


"Nu se pune problema să ajung la FCSB. Vreau un transfer afară"

Profesional, poţi spune că anii 2016-2017 au fost cei mai buni ai carierei tale?
Da, ca şi jucător da, pentru că am reuşit să atrag atenţia multor cluburi din Liga 1 şi cred că şi din afară din ce am auzit, pentru că există discuţii. Au mai fost şi în trecut la Rapid, când fiind în Liga 2 am reuşit să fac o figură foarte frumoasă.

În afară de FCSB, pe care ai refuzat-o deja, dacă Astra ar fi nevoită să te vândă, unde ai alege să joci în Liga 1? Dinamo e de refuzat? CFR Cluj are aceleaşi culori precum Rapid. Hagi aduce tineri la echipă.
Momentan sunt doar discuţii, nu vreau să vorbesc foarte mult despre asta. A spus domnul Becali că mă vrea acolo, dar nu se pune problema să ajung acolo. Eu mi-aş dori să ajung la o echipă de afară.

Vă salvaţi sezonul cu acest trofeu?
Da, eu zic că salvăm sezonul, dar va fi un meci destul de dificil. Vom vedea pe gazon ce se va întâmpla, dar sperăm să ieşim învingători pe teren.

Finala Cupei României e Astra – Voluntari. S-a tot vorbit despre o preluare a Rapidului de către FC Voluntari. Cum ai reacţionat când ai auzit informaţia în presă?
Nu ştiu. Într-un fel mă bucur, în altul nu. Rapid ar trebui să se susţină singur, nu să fie ajutat de un alt club, pentru că are o istorie foarte frumoasă, dar s-a mai vorbit şi în trecut să fuzioneze cu Chiajna. Nu ştiu, au fost fel şi fel de discuţii. Dar, până la urmă, dacă nu se rezolvă ceva sau nu se face ceva...

Dar nu crezi că ar fi drumul mai uşor de a ajunge în Liga 1?
Da, ar fi cea mai uşoară cale, dar cea mai plăcută ar fi să ajungă din Liga 4 singuri. Să ia înapoi tot palmaresul, să fie Rapid ce a fost înainte, pentru că asta e ceea ce ne dorim noi, să revină Rapidul.

Crezi că ar fi bine? Te întreb pentru Rapidul ar deveni subiect de discuţie printre rivali, chiar de ironie.
Da, ştiu... Dar până nu văd nu cred nimic. Au mai fost discuţii.

În finală, era mai frumos sa vină FCSB, s-o învingi şi să-ţi iei revanşa după meciul din finalul play-off-ului?
Da, pentru mine meciurile cu Steaua sunt speciale, pentru că sunt cei mai mari rivali pentru mine. Mi-am dorit să marchez şi să fac jocuri bune împotriva lor. Nu contează cine vine în finală, contează să o câştigăm.


  • Pancu a povestit un lucru amuzant despre felul cum se relaxează Alex Ioniţă înaintea partidelor, la ProRapid. „Înaintea partidelor, eu ascult muzică. La el este altceva, este încă copil. Când intru în cameră îl găsesc pe Cartoon Network!

"Desenele cu Tom şi Jerry sunt preferatele mele"

Cum te relaxezi înaintea unui meci?
Acum ascult şi eu muzică, dar tot la desene obişnuiesc să mă uit şi nu mă feresc. În ziua de azi, în afară de Discovery, National Geographic şi desene nu ai la ce să te uiţi, pentru că sunt emisiuni foarte urâte de care nu sunt atras.

Mai sunt desenele ce au fost înainte? :)
Nu, s-au schimbat şi desenele. Din păcate, mai sunt acelea cu Tom şi Jerry, care sunt preferatele mele, dar mă acomodez şi cu celelalte.

De ce ţi se spune "Bulgarul"? Aşa eşti cunoscut printre rapidişti.
Când am venit la fotbal, domnul Sandu Neagu, Dumnezeu să-l ierte, mi-a fost primul antrenor şi avea câţiva copii. Erau mai mari decât mine. Până la urmă a decis să mă păstreze când a văzut cât de bine mă descurc la fotbal şi îmi tot spunea să dau drumul la minge, iar eu nu-l ascultam. Mi-a spus că sunt încăpăţânat şi că am capul mare. Şi de atunci a început să-mi spună “bulgarul”. Iar de la 6 ani, până acum, aşa mi-a rămas porecla.  

Cum te-ai hotărât să-ţi tatuezi “Rapid” pe piept?
Mi-au plăcut foarte mult tatuajele şi mereu mi-am dorit să fac ceva care mă reprezintă. De asta nu o să-mi pară rău niciodată.

Te întreb pentru că mulţi fotbalişti nu-şi asumă riscul de a-şi tatua însemne cu echipa favorită tocmai pentru a nu le periclita cariera.
Dacă sunt aşa de bun şi mă doresc atât de mult, ar trebui să-mi accepte trecutul. Ar trebui să accepte nebuniile mele. M-am apucat de fotbal pentru tata, pentru Rapid şi n-aş regreta niciodată că am făcut asta.

Înainte de a veni la Astra, tu ai fi putut semna cu Dinamo sau Petrolul.
Aşa este. Mi-am dorit foarte mult să joc la prima echipă, să demonstrez că sunt un jucător bun. Până la urmă, de la copii şi juniori am trecut pe la toate grupele şi îmi doream foarte mult să evoluez la echipa mare.

O parte dintre fanii rapidişti nu au înţeles de ce ai plecat de la Rapid. Ce le-ai spune acum, la trei ani distanţă de la acel moment?
În momentul în care am plecat de la Rapid am crezut că fac un bine clubului, pe lângă faptul că-mi făceam un bine şi mie. Mergeam la echipa de pe primul loc în Liga 1 şi asta conta foarte mult. Nu aveam siguranţă, nu aveam stabilitate, dar am zis că voi ajuta clubul cu suma de bani de pe transferul meu şi că o să rezolve ceva, nu doar că o să amână încă 2-3 ani până la faliment. De aceea am decis să plec crezând că este mai bine pentru club.

În momentul în care ai plâns ai spus că doar FCSB să nu ia campionatul. A vorbit ultrasul Ioniţă, omul din peluză sau fotbalistul?
Şi ultras, şi fotbalistul. Pentru că am fost sincer, nu am putut să mă abţin, nu ştiu dacă a fost o greşeală sau nu. Nu m-am putut abţine şi sunt foarte bucuros de ceea ce am realizat până acum. Cred că aş putea să realizez mai multe ca până acum. Astra e clubul care mi-a oferit maturitatea de care aveam nevoie, pentru că am ajuns la 19 ani, încă nu eram foarte matur. Consider că în trei ani şi jumătate, prin meciurile pe care le-am jucat în campionat, dar şi cele internaţionale am reuşit să mă dezvolt. Nu s-a pus problema să nu iubesc Astra, dar nu au aceeaşi istorie ca Rapidul şi nu ştiu dacă din păcate pentru Astra, dar Rapidul va fi mereu în sufletul meu şi o să mă urmărească peste tot. De aceea am vorbit şi foarte mult despre ei şi am dat la o parte Astra. Dar vreau să spun că Astra mi-a oferit foarte multe şi vreau să întorc aceste lucruri.

Reacţia ta a fost alimentată şi de faptul că Rapidul nu mai există? Ai simţit că tu şi ceilalţi rapidişti de la Astra sunteţi printre singurii care încă mai reprezentaţi clubul în Liga 1?
Mă gândeam că aş fi făcut mulţi rapidişti fericiţi dacă aş fi reuşit să-i încurc în acel meci. De aceea, mi-a şi părut rău că nu am reuşit să marchez.


"Îmi pare rău că meciul cu Besiktas nu a fost filmat. Ce a fost acolo..."

După victoria cu Besiktas şi imediat după ce Astra s-a calificat în semifinalele Cupei României, Şumudică spunea că echipa a câştigat un jucător. E vorba despre tine, iar tot Şumudică a spus că două echipe din Turcia sunt interesate de tine.
Ştiu, am auzit discuţiile. Eu nu am început sezonul foarte bine. Multă lume a zis că joc doar pentru că sunt eligibil regulii U21 şi chiar m-a enervat acest lucru şi m-a dernajat, pentru că nu eram într-o perioadă foarte bună şi nimeni nu mă ajuta. Doar domnul Şumudică a avut încredere în mine, Nico (n.r. Daniel Niculae) şi Săpun (n.r. Cristian Săpunaru) m-au ajutat şi au fost alături de mine, părinţii mei. Domnul Şumudică mă cunoaşte de la 16 ani, când m-a luat la echipa mare la Rapid şi ştia ce potenţial am. Asta am demonstrat în ultimele luni, când mi-am revenit la nivelul jocului, pentru că înainte la Astra am stat prin tribune şi pe banca de rezerve şi e foarte greu ca un jucător care stă aşa să revină. A fost greu după 6 luni, dar după un an jumătate, doi ani, să nu joci deloc. Ocazional pe la echipa a doua. Mi-a fost foarte greu, dar mă bucur că mi-am revenit şi sper să cresc din ce în ce mai mult.

Şumudică ţi-a acordat credit. A spus că eşti cel mai bun jucător U21 din Liga 1 şi că două echipe din Turcia sunt pe urmele tale.
Eu nu am vorbit nimic cu nimeni. Doar am auzit ce a spus dânsul. Îmi pare rău că meciul (n.r. Besiktas – Astra 1-3) nu a fost filmat. Mi-aş dori să fac rost de DVD, pentru că a fost un mci incredibil de frumos şi mă bucur că am reuşit să le atrag atenţia. Eu am vrut să mă bucur de stadionul de acolo, pentru că e ceva incredibil, ce condiţii, ce atmsoferă, ce lume, asta la un amical. Pe mine lucrurile astea mă bucură. Pentru asta m-am apucat de fotbal. 

Fanii de acolo sunt asemănători cu cei ai Rapidului. Fac atmosferă! Turcia nu sună atât de rău.
Bineînţeles! Pancone (n.r. Daniel Pancu) a jucat acolo şi... şi acum când mergem acolo lumea întreabă de el. Vă daţi seama cât de fanatici sunt, dacă nu l-au uitat nici acum.

Astra te-a cumpărat pe 500.000 de euro. În cazul în care vei face pasul mai departe, crezi că o să se depăşească suma pe care ai venit la Giurgiu?
Da, eu zic că da. Prin evoluţiile mele, din ultima vreme, dacă reuşesc să o ţin tot aşa şi chiar să cresc în valoare eu cred că aş reuşi să fiu transferat pe o sumă mai mare. Dar asta depinde şi de intenţiile lor.


Finala Cupei României, ultimul meci al lui Şumudică

Câţi dintre colegii tăi mai sunt dispuşi să continue cu Astra, după ce s-a anunţat că salariile vor fi micşorate?
Din păcate, am văzut că vor să reducă salariile, vor să scape de jucători. Nu-i înţeleg pe cei de acolo şi nici nu vreau să comentez. Este decizia lor şi îi respect. Nu e treaba mea. Din câte ştiu, doar Stan şi-a prelungit înţelegerea. Vom vedea după vacanţă.

Tu ai refuzat deja FCSB. Crezi ca ajunge Budescu în locul tău?
Nu ştiu, eu cred că Budi şi-ar dori să plece afară, dar până la urmă el decide ce va alege să facă. Nu m-au interesat ofertele celorlalţi jucători. Nu mi se pare normal ce face unul sau altul. Ei ştiu ce au de făcut. Cred că Budescu va alege să meargă afară, pentru că ai alte condiţii, eşti altfel văzut, banii vin la timp, sunt alte condiţii. Gândeşte-te că sunt mulţi bani în zona Golfului. Cred că pe Budi, la 28 de ani, asta îl interesează. Mă pun în locul lui...

Ai făcut cel mai bun sezon în fotbal. Mai aştepţi un sezon sau ai accepta o ofertă în perioada de vară?
În momentul de faţă, mi-aş dori ca Budi să plece şi să-i iau numărul 10 şi să devin numărul 1 în echipă. Dacă va veni ofertă din altă ţară, sunt dipus să mă gândesc şi la această posibilitate. În Europa, mi-aş dori să joc într-un campionat puternic din Europa. Nu sunt pregătit să plec în Arabia sau Qatar.

Ţi-ai dori ca Şumudică să rămână?
Da, pentru că în ultima perioadă a observat unde dau cel mai bun randament...

Unde?
În spatele vârfului, acolo unde joacă Budi. De aceea am zis că mi-aş dori ca el să plece, să câştige bani mulţi şi eu să rămân cu numărul 10, să-i iau locul.

Şumudică mai continuă?
Nu! Nu cred că va continua, nu ştiu ce să spun. Îmi pare rău că nu rămâne lângă noi. 

 

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/interviu-bulgarul-e-urmasul-budescu-transfere-ia-bani-multi-acolo-i-iau-numarul-10-alexandru-ionita-lacrimile-varsate-plecarea-sumi-tatuajul-i-anulat-transferul-cei-ma-vor-mi-accepte-nebuniile-16386769
16386769
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Un gigant american cu afaceri de zeci de miliarde de dolari vine în România. Actele vor fi semnate săptămâna viitoare. Oraşul ales pentru investiţie