Îi aduc „frate” lui Bakaj!** Un nou internațional albanez în „Groapă”

Dinamo nu și-a epuizat încă gloanțele în poligonul transferurilor acestei ierni. Conform presei din Albania, alb-roșiii negociază transferul lui Andi Lila, un internațional de 25 de ani, coleg la națională cu Elis Bakaj. Cu patru zile înaintea primului meci oficial, șefii lui Dinamo încă speră să-i mai aducă întăriri lui Ioan Andone. Tehnicianul „câinilor" a pus ochii pe Andi Lila, unul dintre cei mai în vogă jucători ai Albaniei la această oră. În vârstă de 25 de ani, acesta poate juca pe trei posturi: fundaș central, fundaș dreapta și mijlocaș defensiv. El a fost ochit de roș-albi în preliminariile pentru Euro 2012, când Lila a fost integralist pentru Albania în egalul smuls României la Piatra-Neamț. Gratis la vară! Dinamoviștii abia au început negocierile cu SK Tirana pentru transferul lui Lila, dar speră ca până la finalul săptămânii să ajungă la o înțelegere. Principalul argument al „câinilor" este faptul că, la fel ca în cazul lui Elis Bakaj, Lila se află în ultimele șase luni de contract, iar la vară ar putea ajunge chiar gratis în „Ștefan cel Mare". În acest sezon, albanezul de 25 de ani a jucat 17 meciuri în campionat și a marcat patru goluri.
Îi aduc "frate" lui Bakaj!** Un nou internațional albanez în "Groapă"

Dinamo nu și-a epuizat încă gloanțele în poligonul
transferurilor acestei ierni. Conform presei din Albania,
alb-roșiii negociază transferul lui Andi Lila, un internațional de
25 de ani, coleg la națională cu Elis Bakaj.
Cu patru zile înaintea primului meci oficial, șefii lui Dinamo încă
speră să-i mai aducă întăriri lui Ioan Andone. Tehnicianul
„câinilor” a pus ochii pe Andi Lila, unul dintre cei mai în vogă
jucători ai Albaniei la această oră.

În vârstă de 25 de ani, acesta poate juca pe trei posturi:
fundaș central, fundaș dreapta și mijlocaș defensiv. El a fost
ochit de roș-albi în preliminariile pentru Euro 2012, când Lila a
fost integralist pentru Albania în egalul smuls României la
Piatra-Neamț.

Gratis
la vară!

Dinamoviștii abia au început negocierile cu SK Tirana pentru
transferul lui Lila, dar speră ca până la finalul săptămânii să
ajungă la o înțelegere. Principalul argument al „câinilor” este
faptul că, la fel ca în cazul lui Elis Bakaj, Lila se află în
ultimele șase luni de contract, iar la vară ar putea ajunge chiar
gratis în „Ștefan cel Mare”. În acest sezon, albanezul de 25 de ani
a jucat 17 meciuri în campionat și a marcat patru goluri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]