Homei ajunge în Anglia

Homei ajunge în Anglia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sergiu Homei va fi primul român după mult timp care va juca în Premier League.

Fundașul „câinilor” va ajunge la West Ham imediat după ce legea muncii pentru români va fi anulată. Este vorba despre regula care îi afectează pe fotbaliștii care provin din țări din afara Uniunii Europene. Astfel de jucători care sunt doriți de cluburile din Anglia trebuie să fi evoluat în 75 la sută din meciurile echipei lor naționale în ultimii doi ani. Această lege a fost promulgată înainte ca România să devină membră UE și, chiar dacă între timp lucrurile s-au schimbat, englezii vor ține cont de noul statut al țării noastre abia din luna mai.

Acest lucru nu poate decât să-l bucure pe Homei. Dinamovistul a ajuns la un acord cu „ciocănarii” și va ajunge pe „Upton Park“ imediat după ce va primi drept de muncă. Atunci va intra în vigoare și contractul pe care internaționalul de tineret îl are deja semnat cu echipa lui Zola. Înțelegerea dintre cele două părți este pe o perioadă de patru ani și jumătate, iar Dinamo va câștiga din această afacere 2,7 milioane de euro.

Până în vară la Iași?

Din câte se pare, Homei se va despărți de Dinamo chiar în această iarnă. Cum Adrian Scarlatache a fost chemat de la CS Otopeni, este de așteptat ca viitorul „ciocănar” să fie cedat la Poli Iași, formație la care a mai fost împrumutat în trecut. Aici, Homei este dorit cu insistență de către Cristiano Bergodi.

Rednic: „Aș fi câștigat un Oscar”

Tehnicianul dinamovist i-a ironizat pe conducătorii gorjenilor: „Noi suntem o echipă mică, iar Pandurii una foarte bună. De aceea vrem noi să câștigăm la masa verde”. „Puriul” spune că din cauza fotbalului nu are timp să se uite la televizor: „Nu am văzut premiile Oscar, dar dacă eram acolo, aș fi câștigat. Fără îndoială, eu sunt cel mai bun actor din Liga I”.



Contra ezită

Șefii din „Ștefan cel Mare” vor purta o discuție lămuritoare cu jucătorul lui Getafe, Cosmin Contra (foto, în dreapta).

Dinamoviștii îl ademenesc să vină acum și îi oferă 500.000 de euro la semnătură, iar dacă „Guriță” refuză, atunci, acționarii vor să semneze un precontract cu fotbalistul, acesta aflându-se în ultimele șase luni ale acordului cu Getafe. Contra a revenit ieri în țară pentru a comemora un an de la moartea tatălui său și, în aceste zile, se află la Timișoara. Alb-roșiii vor să discute cu el și încearcă să-l convingă să vină în Liga I.

Motivele pentru care Contra ar semna cu „câini”?  În primul rând, fotbalistul ar fi aproape de familie. Apoi, cei de la Getafe nu i-au făcut nicio propunere de prelungire a contractului scadent în vară. „Am spus întotdeauna că prima opțiune o are Timișoara, dar dacă cei de aici nu-mi vor face nicio ofertă, probabil că mă voi gândi și la Dinamo. Deocamdată nu plec de la Getafe”, a spus ieri Contra.

Tamaș și Blay, din nou la prima echipă

La antrenamentul de ieri a revenit și Gabi Tamaș, după exilul la echipa a doua în urma episodului bahic din Antalya, dar și George Blay. La pregătire a participat și Vranjkovic, însă acesta va fi trimis din nou la formația secundă. Acum este somat să se prezinte la Pandurii, după ce gorjenii au anunțat că-l așteaptă de azi la Târgu Jiu, ca urmare a faptului că alb-roșiii nu au plătit toți banii pentru transferul său.

Tags:
Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×