Gigi Becali, transferat la Spitalul Penitenciarului Poarta Albă pentru investigații medicale

Gigi Becali, transferat la Spitalul Penitenciarului Poarta Albă pentru investigații medicale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a fost transferat, joi, la Spitalul Penitenciarului Poarta Albă pentru a fi supus mai multor investigații medicale, el urmând să rămână în unitatea respectivă cât timp va fi necesar, potrivit reprezentanților penitenciarului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan, a declarat că, joi după-amiază, Gigi Becali a fost transferat la Sptialul Penitenciarului Poarta Albă, după ce a acuzat „anumite probleme medicale”, Botezan neprecizând despre ce afecțiuni este vorba.

Potrivit lui Botezan, Gigi Becali va fi supus unor investigații medicale de specialitate și va rămâne în Spitalul Penitenciarului Poarta Albă atât timp cât medicii vor considera că este necesar.

Gigi Becali a făcut în 30 decembrie 2013 o cerere de eliberare din motive medicale, acuzând o afecțiune veche la coloană care nu a mai fost tratată în perioada încarcerării, solicitarea urmând să fie judecată de Tribunalul Constanța în 29 ianuarie, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Bogdan Vlad.

Avocatul care îl reprezintă pe Becali a precizat că a depus și o solicitare ca instanța să judece cererea de eliberare la o dată mai apropiată, dată fiind „urgența” situației.

Bogdan Vlad a precizat că Gigi Becali are o afecțiune la nivelul regiunii cervicale a coloanei vertebrale, pe care a tratat-o constant timp de 30 de ani, înainte de a fi încarcerat, și nu a mai putut continua tratamentul în închisoare. Recent, problema s-ar fi agravat, clientul său acuzând dureri acute și insuportabile.

Situația este reflectată în dosarul medical al lui Becali, medicul de la Penitenciarul Poarta Albă având obligația să întocmească la rândul său un raport, a mai precizat Vlad.

Gabriel Botezan declara, tot joi, că Gigi Becali nu a fost selecționat de comisia de la Penitenciarul Poarta Albă să facă parte din primul lot de deținuți care vor lucra la clubul de fotbal Viitorul Constanța, deținut de Gheorghe Hagi, un alt lot de deținuți care vor lucra la club urmând să fie selectat săptămâna viitoare.

Botezan a menționat că din primul lot fac parte „până în zece deținuți”.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare, el fiind condamnat în 20 mai 2013 la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și mai primind ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până pe 29 octombrie, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

Becali a depus în timpul detenției cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum și o cerere de întrerupere a pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i respinse.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×