FOTO | Jucătorii Craiovei, așteptați noaptea de suporteri la întoarcerea din stagiul din Malta: „Vrem un trofeu anul acesta!”

Redactor:
Cosmin Staicu
FOTO | Jucătorii Craiovei, așteptați noaptea de suporteri la întoarcerea din stagiul din Malta:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un grup de suporteri ai Universității Craiova i-au așteptat azi-noapte pe jucătorii lui Gigi Mulțescu pe Aeroportul „Henri Coandă” din București, la sosirea delegației Științei din stagiul de pregătire din Malta. Fanii i-au felicitat pe alb-albaștri pentru rezultatele din cantonament și le-au smuls promisiunea că la finalul acestui sezon un trofeu va ajunge în Bănie. Suporterii au aprins torțe și au cântat împreună cu jucătorii lângă autocarul care-i aștepta pe aceștia pentru a-i duce la Craiova.

Mijlocașul Alex Băluță a declarat la sosirea pe aeroport: „Suporterii ne-au făcut o surpriză plăcută, sperăm să-i bucurăm și noi în continuare. Au venit peste 2.000 la meciul cu Steaua, pe Arena Națională și vrem să-i avem alături tot în număr mare și la alte jocuri din acest campionat. Cât despre turneul din Malta a fost unul bun pentru noi, ne-am îndeplinit scopurile, ne-am pregătit bine și așteptăm să se reia campionatul. E prematur să vorbim de titlu, dar vrem să ne batem acolo sus. Fanii vor un trofeu, și noi vrem acest lucru, dar deocamdată mai avem câteva meciuri până la intrarea în play-off, apoi vom vedea. Nu se resimte plecarea lui Vătăjelu, fiindcă Briceag a jucat foarte bine pe acest post. M-aș bucura pentru Ivan dacă se va transfera la o echipă bună, dar în același timp e mai bine pentru noi dacă rămâne la Craiova„.

Amicalele Craiovei în Malta: 1-1 (gol Alex Popescu) cu Fortuna Dusseldorf (Germania, locul 8 în Liga a II-a), 2-1 (goluri: Ivan și Măzărache) cu St. Gallen (Elveția, locul 6 în Liga I), 3-1 (goluri: Markovic 2 și Băluță) cu Hibernians Paola (Malta, locul 2 în Liga I) și 4-1 (goluri: Markovic, Gustavo, Fajic și R. Petre) cu Winterthur (Elveția, locul 8 în Liga a II-a), 4-0 (goluri: Ivan 2, Băluță și Nuno Rocha) cu Wolfsberger (Austria, locul 8 în Liga I) și 2-0 (goluri: Bancu și Gustavo) cu Zimbru Chișinău (Moldova, locul 5 în Liga I).

Sâmbătă, 4 februarie, de la ora 14, Universitatea joacă pe Extensiv cu FC Voluntari  în etapa a 22-a a Ligii I.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele