FOTO ** Show de Ligă la prezentarea lui „U” Cluj! „Nu-mi pare rău că am plecat de la Dinamo!”

FOTO ** Show de Ligă la prezentarea lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

„U” Cluj a făcut spectacol în centrul orașului cu ocazia
începerii noului sezon. A fost cel mai mare eveniment de acest fel
realizat în acest an în România.

Alb-negrii s-au săturat de anonimat și anunță cel mai important
sezon din istorie. Obiectiv: câștigarea Cupei și un loc în primele
cinci! La asemenea așteptări, oficialii s-au gândit să organizeze
un spectacol pe măsură, în care să prezinte lotul pentru sezonul
viitor așa cum n-a făcut nimeni în Liga I. Zece specialiști în
marketing au fost angajați pentru a se ocupa de acest eveniment și
de promovarea echipei, începând cu acest sezon. Tricourile în alb
și negru au împânzit centrul orașului. N-au fost nici zilele
Clujului și nici vreun festival al berii, ci a fost prezentarea
oficială a lui „U”.

Trupa „Personal”, care a compus unul dintre imnurile echipei, dar
mai ales Puya au încins atmos­fera în așteptarea fotbaliștilor.
Peste 4.000 de oameni au asistat la show, în Piața Unirii.
Suporterii au avut un panou pe care și-au scris încurajările,
acesta urmând a fi așezat în vestiar, și au golit magazinul de
prezentare.

Niculescu, vedeta
prezentării

Autocarul echipei a sosit în aplauzele mulțimii, iar jucătorii au
urcat pe rând pe scenă, după ce au ieșit dintr-un culoar identic cu
cele de pe stadioane și au trecut printre fanii adunați în piață.
Cel mai aplaudat a fost Claudiu Niculescu, golgheterul lui „U” în
sezonul trecut, prezentat drept „spaima păianjenilor” de către
crainicul galei. Szilagyi, Machado sau Cristea au primit și ei
aplauze din plin.
Show-ul s-a încheiat în cântecele galeriei, care au oprit și
discursul președintelui Barabancea. A fost probabil ultimul
eveniment de acest gen organizat de „U” în centrul orașului. Șefii
echipei speră ca la anul să-și prezinte lotul pe noul stadion din
Cluj

Lazio în locul
Valenciei

Amicalul pe care „U” Cluj trebuia să-l dispute în compania
Valenciei a fost anulat. Clubul spaniol a anunțat că și-a schimbat
programul și că va juca în luna august un amical cu Liverpool.
Clujenii speră ca locul Valenciei să fie luat de Lazio și sunt în
negocieri cu echipa romană pentru organizarea unei partide amicale
la Roma, la începutul lunii august.

„Pentru asemenea atmosferă, nu îmi va părea niciodată rău
că am plecat de la Dinamo”

Claudiu Niculescu „U” Cluj

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”