„Forțată” să se mute?** „Știința nu mai e iubită la Craiova”

Redactor:
Daniel Remes
  • Publicat:
  • Actualizat:

E oficial. Universitatea Craiova va juca, cel târziu din retur,
la Turnu Severin. Consiliul local al Drobetei a votat ieri, în
unanimitate, asocierea cu clubul din Bănie privind folosirea
stadionului Municipal pentru doi ani și jumătate.

Primarul orașului mehedințean speră însă ca mutarea să se
petreacă mai devreme, chiar de la următorul meci pe teren propriu
al Craiovei, de pe 21 noiembrie, cu Ceahlăul Piatra Neamț. „Echipa
va fi susținută la fiecare meci de peste 20.000 de spectatori.
Universitatea este a tuturor oltenilor”, a spus primarul Constantin
Gherghe. Practic, primarul Severinului a profitat de situația
delicată din punct de vedere financiar a lui Mititelu. În afara
problemelor cu fanii și cu edilul Craiovei, criza globală i-a
diminuat considerabil sursele de venit, iar disponibilitatea
severinenilor de a investi a constituit o veritabilă mană
cerească.

Solomon
vrea altă echipă!

De partea cealaltă, primarul Craiovei, Antonie Solomon, nici nu
mai vrea să audă de Adrian Mititelu și plănuiește să păstreze,
într-un fel sau altul, fotbalul în urbea pe care o administrează.
„Nu mă interesează această echipă a lui Mititelu. E particulară și
face ce vrea cu ea. O să găsim noi o formulă să jucăm aici, la
Craiova, în Liga I și în Liga Campionilor”, a declarat ieri
Solomon.

Ilie Balaci, actualmente antrenor în Kuwait, la Al Kazma, a
reacționat vehement la poziția afișată de primar. „Solomon să nu
uite că orașul Craiova e cunoscut în Europa datorită echipei de
fotbal. Lumea moare de foame în oraș, nu avem WC-uri publice și el
visează la altă echipă”, a exclamat Balaci, care pune un diagnostic
cinic relației dintre echipă și suporteri: lipsă de iubire.
„Craiova se mută la Severin pentru că acolo e iubită. Înțeleg că
fanii au ceva cu Mititelu, dar problemele să și le rezolve în afara
stadionului. Ei trebuie să susțină echipa necondiționat. Dacă nu
vin la stadion ca pe vremuri și nu o ajută să câștige, înseamnă că
n-o mai iubesc”, a comentat fostul manager al Craiovei, Ilie
Balaci.


Istoria conflictului
cu suporterii

Scandalul dintre știința și fanii săi își are originile la
finalul meciului din sezonul trecut, cu FC Vaslui, scor 0-1,
(foto), când oltenii au ratat accesul în Europa. ProSport vă
prezintă istoricul conflictului din Bănie.

1
Suporterii s-au supărat că echipa a ratat Europa pierzând ultimele
două meciuri din campionatul trecut, cu Steaua și FC Vaslui, din
care avea nevoie de un singur punct;
2 Cele
două eșecuri au fost asociate de fani cu scandalul licenței de club
profesionist, iar Mititelu a fost acuzat că a cedat locul de Europa
League în schimbul rămânerii în Liga I;
3 În
luna iunie, după ce anunțase că va pune un antrenor titrat,
Mititelu îl instalează principal pe Daniel Mogoșanu, mutare care
i-a dezamăgit pe susținătorii echipei;
4
Prețul biletelor pentru sezonul în curs a fost majorat, fapt care a
dus la media ridicolă de spectatori pe „Ion Obolemenco”,
aproximativ 4.000;
5
Excesul de zel al forțelor de ordine, care au interzis în stadion
mai multe bannere, deși acestea nu conțineau jigniri, a fost pus de
către galerie tot pe seama conducerii clubului.


„În 1973 am pierdut titlul la un gol și anul următor am
avut o medie de 30.000 de oameni acasă. Supărarea fanilor pe
ratarea cupelor europene nu e îndreptățită”
, Ilie Balaci,
mijlocaș Craiova Maxima

„Nu mă mai interesează de Mititelu sau Mărunțelu. Sigur
că regret că echipa va pleca, dar astea sunt vremurile.
Universitatea nu mai este echipa orașului, e o societate privată și
patronul decide ce face cu ea”,
Rodion Cămătaru, atacant
Craiova Maxima

„Îmi pare rău că pleacă, dar asta e! E moșia lui Mititelu,
face ce vrea cu ea”,
Nicolae Tilihoi, fundaș Craiova
Maxima


Abonații îl amenință
pe Mititelu cu tribunalul!

Fanii din Bănie sunt fie frustrați, fie indignați, fie vor să
organizeze proteste împotriva primarului Solomon, considerându-l pe
acesta principalul vinovat pentru mutarea echipei. Cei mai
contrariați sunt însă cei care își achiziționaseră abonamente și,
odată cu mutarea echipei, nu vor mai avea posibilitatea să asiste
la meciuri. Pentru a-și vedea favoriții pe viu, fanii vor trebui să
parcurgă 135 de kilometri până la Drobeta. Suporterii amenință cu
procese și reclamații la OPC. „Toți cei care aveți abonamente
haideți să ne unim și să îl acționăm în judecată pe Mititelu și să
îi cerem daune”, au reacționat fanii pe www.prosport.ro”.

LPF trebuie să modifice
regulamentul

Pentru ca Universitatea să poată evolua la Turnu Severin, LPF
trebuie să schimbe regulamentul. „Există un singur obstacol pentru
ca Știința să se poată muta la Drobeta. Articolul din regulament
spune că echipa se poate duce într-un alt oraș la o distanță maximă
de 50 de kilometri față de fostul stadion. Cum în România nu există
foarte multe arene la standarde înalte, regulamentul se poate
modifica”, a declarat Valentin Alexandru, secretar general al LPF.
„Arena din Drobeta nu are nocturnă, însă poate fi omologată fără
probleme pentru Liga I. Nocturna nu e o condiție obligatorie”, a
precizat șeful Departamentului Licențieri al FRF, Viorel Duru.

Vrea
Patriciu să cumpere Craiova?

Clubul din Bănie are din nou o cotă de piață foarte bună. Acest
lucru este dovedit de zvonul care umblă de ceva timp printre
conducătorii FRF, acela că unul dintre cei mai bogați oameni din
România, Dinu Patriciu, ar fi dispus să cumpere clubul oltean.
Patriciu ar fi fost îndemnat să investească în fotbal de către
apropiați, iar impresarul Marcel Popescu, fost președinte la
Știința la începutul anilor 90 să revină ca și conducător. Acesta
din urmă neagă însă o eventuală implicare într-o astfel de
tranzacție. „Eu nu știu nimic, întrebați-l pe domnul Patriciu.
Oricum, sunt onorat că un astfel de om îmi recunoaște valoarea”, a
spus Marcel Popescu.

Numele
echipei nu se schimbă

Disputarea partidelor de pe teren propriu la Turnu Severin nu va
însemna pentru Craiova schimbarea numelui sau a sediului, așa cum
se întâmplă, de exemplu, în NBA. Echipa își păstrează denumirea,
palmaresul și sediul, mutarea fiind o soluție temporară, așa cum
declară și patronul Adrian Mititelu: „Echipa asta a fost, este si
va fi Universitatea Craiova. Este echipa Olteniei. La Drobeta
Turnu-Severin este tot Oltenia. Echipa este foarte bine primită,
acolo sunt condiții foarte bune, peste două luni stadionul din
Turnu Severin va fi unul dintre cele mai moderne din țară”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen