EXCLUSIV | S-a încheiat ședința TAS în cazul CFR. Comisia a anunțat când vine verdictul. Consecințele deciziei pentru Liga 1

EXCLUSIV | S-a încheiat ședința TAS în cazul CFR. Comisia a anunțat când vine verdictul. Consecințele deciziei pentru Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 16:40: În urmă cu puține minute s-a încheiat audierea părților implicate în recursul depus de CFR Cluj împotriva depunctării dictată de Comisiile Federației. Avocații clubului clujean și ai Federației Române de Fotbal și-au susținut cauza, iar verdictul a rămas în pronunțare până vineri, când va fi comunicată decizia TAS.


CFR la judecata supremă de la TAS. Ce susțin clujenii și ce susțin oficialii FRF

Astăzi va fi ziua hotărâtoare pentru viitorul CFR-ului. O zi poate mai importantă decât cele în care s-au câștigat trofee. Într-o sală de judecată de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la TAS, un judecător îi va asculta pe avocații CFR-ului și ai FRF-ului, în cazul apelului făcut de echipa clujeană, drept urmare a depunctării cu 24 de puncte. Fiecare dintre cele două părți își vor susține cauza. Mai mult, Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeț, Ioan Hora și Vasile Maftei vor fi și ei chestionați, prin teleconferință, de judecătorul TAS.

FRF vrea depunctare

În ceea ce-i privește pe avocații Federației, aceștia vor susține faptul că atât Comisia de Disciplină, cât și Comisia de Recurs au avut dreptate când au penalizat echipa clujeană cu 24 de puncte, ca urmare a pierderii litigiilor cu fotbaliștii Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeț, Ioan Hora și Vasile Maftei. Toți aceștia s-au plâns la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor de neachitarea salariilor restante și au primit câștig de cauză.

Oficialii CFR: „Vom recupera punctele”

De cealaltă parte, CFR susține că măsura disciplinară nu trebuia luată, pentru că în ziua în care Comisia de Disciplină a penalizat CFR-ului, a fost deschisă procedura de insolvență. „Sunt aproape sigur că vom recupera punctele. Au fost mai multe nereguli la Comisie. Este o decizie fără precedent. În plus, Comisia de Disciplină a suspendat celelalte litigii, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență. Suntem în afara oricărei discuții juridice”, a spus administratorul judiciar al CFR-ului, Răzvan Zăvăleanu, în Prosport. Pe lângă acest argument, clujenii vor invoca și lipsa de interes a jucătorilor în cauză. „Interesul lor ar trebui să fie ca clubul să termine cât mai sus în clasament, să ia cât mai mulți bani din drepturile tv și să le poate plăti salariile”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

Lovitură de 2,7 milioane sau retrogradare

După înfățișarea de astăzi, decizia poate veni în orice moment, în termen de o săptămână. Este însă puțin probabil ca răspunsul TAS să fie dat mai repede de vineri. Decizia de la Laussane va afecta nu doar clubul clujean, dar și întreg clasamentul Ligii I. În cazul în care își primește cele 24 de puncte înapoi, CFR ar acumula 54 de puncte și ar urca pe locul 3. Dacă ar rămâne pe această poziție, CFR nu doar că ar scăpa de retrogradare, dar ar încasa și 2,7 milioane de euro din drepturile tv. Asta ar ajuta atât la plata datoriilor și ieșirea mai rapidă din insolvență, dar și în cazul negocierii prelungirii contractelor, cu majoritatea jucătorilor.

Cel mai negru scenariu pentru CFR ar fi ca TAS să păstreze decizia, situație în care echipa clujeană va retrograda în liga secundă. Acest lucru ar face ca aproape toți jucătorii să plece, iar planul de reorganizare ar fi greu de respectat. Decizia va avea efect și în lupta pentru evitarea retrogradării, unde locul 12 va deveni retrogradabil, dacă echipa clujeană își recapată punctele.

De la retrogradare, direct în Europa League – Cum va arăta clasamentul dacă CFR Cluj primește înapoi cele 24 de puncte

1. ASA Târgu Mureș – 68 pct.
2. Steaua – 67
3. CFR Cluj – 54

4. Petrolul Ploiești – 52
5. Astra Giurgiu – 51
6. CS U Craiova – 50

….
12. Concordia Chiajna – 38
13. Gaz Metan Mediaș – 35
14. Rapid – 33
15. U Cluj – 32
16. FC Brașov – 32
17. Oțelul Galați – 26
18. Ceahlăul – 24

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen