EXCLUSIV | Adrian Mutu a revenit în Liga 1. ASA confirmă transferul: "Şi-a dorit mult să joace, suma e rezonabilă!" Euro 2016, ţinta "Briliantului"

17 ian 2016 34170 afişări Comentează şi tu Liga 1
EXCLUSIV | Adrian Mutu a revenit în Liga 1. ASA confirmă transferul: "Şi-a dorit mult să joace, suma e rezonabilă!" Euro 2016, ţinta "Briliantului" 2 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7946/14967740/2/mures45.jpg
  • Adrian Mutu a acceptat revenirea în Liga I, pentru a încerca să prindă lotul României la Euro.
  • Liderul golurilor în echipa naţionala revine în România după doi ani, după experienţa Petrolul.
  • Adrian Mutu a semnat un contract până la finalul campionatului, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon
  • Atacantul de 37 de ani va pleca alături de noii săi colegi în cantonamentul din Antalya

Oficialii ASA-ului au dat lovitura şi au reuşit să-l convingă pe Adrian Mutu să semneze cu echipa mureşeană. Atacantul de 37 de ani şi-a dat acordul în urmă cu câteva minute pentru un contract până în vară şi va pleca mâine, alături de lotul ASA-ului în cantonamentul din Turcia. Este a 13-a echipă din cariera lui Adrian Mutu, care a mai evoluat în România pentru FC Argeş, Dinamo şi Petrolul. “A semnat până în vară”, a confirmat Claudiu Maior, membru în Consiliul de Administraţie al clubului mureşean.

Directorul general al grupării din Târgu Mureş, Cristian Cherteş, a confirmat pentru ProSport că cele două părţi s-au înţeles, precizând că Mutu a acceptat un contract în media lotului.

"Adrian Mutu şi-a dorit foate mult să joace pentru a avea şanse să prindă lotul României la Euro 2016. Suma pentru care a semnat este una rezonabilă, fără prime de obiectiv sau alte bonusuri, pentru că pe fotbalist l-a interesat în prinmul rând să joace. Nu există nicio clauză prin care el să fie asigurat că va fi titular. Dacă va juca sau nu, depinde doar de antrenorul Petre Grigoraş şi de felul în care se va prezenta jucătorul", a declarat pentru ProSport Cristian Cherteş, director general al ASA Târgu Mureş.

Mutarea a fost confirmată inclusiv pe site-ul oficial al clubului.

"Conducerea clubului ASA Tîrgu-Mureş anunţă că a ajuns la o înţelegere cu jucătorul Adrian Mutu, acesta urmând să îmbrace tricoul formaţiei noastre în partea a doua a campionatului.

În cariera sa, Mutu a evoluat pentru echipele FC Argeş, Dinamo Bucureşti, Inter Milano, Hellas Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul Ploieşti şi, ultima dată, la formaţia indiană Pune City.

Are 77 de prezenţe în tricoul României şi 35 de goluri înscrise, fiind, împreună cu Gheorghe Hagi, cel mai bun marcator din istoria naţionalei. În patru rânduri a fost declarat cel mai bun fotbalist al ţării (2003, 2005, 2007 şi 2008).

Pe această cale, îi urăm lui Adrian Mutu bun venit la ASA Tîrgu-Mureş şi, împreună, să ne îndeplinim obiectivele din acest sezon", se arată în ştirea publicată pe www.asatirgumures.ro


 


Marica a semnat cu Steaua şi a revenit în Liga 1, iar Adrian Mutu este la un pas să-i urmeze exemplul. Potrivit DigiSport, "Briliantul" negociază intens cu ASA Târgu-Mureş.

Preşedintele executiv al clubului ardelean, Bogdan Mara, a confirmat discuţiile cu Mutu şi a precizat că aşteaptă un răspuns din partea acestuia în următoarele ore: "Sunt negocieri cu el, peste o oră sau două ne dă răspunsul", a declarat Mara pentru DigiSport.

Adrian Mutu, ajuns la 37 de ani, vrea să îşi găsească rapid o echipă la care să joace pentru a putea spera la un loc în lotul echipei naţionale pentru Campionatul European din Franţa. După despărţirea de Pune City, Adrian Mutu s-a aflat în negocieri cu mai multe cluburi, Pandurii, Steaua sau Rapid fiind formaţiile despre s-a speculat în presă că l-ar dori pe atacant.

Adrian Mutu a jucat în România pentru FC Argeş, Dinamo şi Petrolul. La echipa naţională, Mutu a strâns 77 de selecţii şi a marcat 35 de goluri, fiind la egalitate cu Gică Hagi din acest punct de vedere.

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/exclusiv-adrian-mutu-a-revenit-in-liga-1-asa-confirma-transferul-si-a-dorit-mult-sa-joace-suma-e-rezonabila-euro-2016-tinta-briliantului-14967740
14967740
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Decizia care poate schimba Europa aşa cum o ştim. Franţa şi Germania fac o cerere fără precedent