Daniel Isăilă a semnat cu Sportul Studențesc!** „Reprezintă o mare provocare pentru mine”

Daniel Isăilă a semnat cu Sportul Studențesc!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: 14:48 Tehnicianul Daniel Isăilă a declarat agenției MEDIAFAX că a ajuns la un acord cu finanțatorul Vasile Șiman pentru preluarea conducerii tehnice a echipei Sportul Studențesc, el urmând să semneze, vineri seară, un contract valabil patru ani și jumătate.

„Sportul Studențesc reprezintă pentru mine o mare provocare. M-am înțeles cu patronul Vasile Șiman și mă bucur că vrea un proiect lung. Încă nu am semnat contractul, dar ne-am înțeles la toate aspectele. Zilele acestea voi stabili și staful cu care voi lucra și sunt încrezător că va fi bine. În acest sezon, principalul obiectiv este evitarea retrogradării. Sportul are o echipă cu potențial și îmi doresc foarte tare să realizăm multe lucruri bune împreună”, a declarat, vineri, Daniel Isăilă.

Demis marți de la FC Brașov, Isăilă a discutat și cu conducerea FCM Târgu Mureș preluarea funcției de antrenor principal, dar în cele din urmă a ales Sportul Studențesc.

De la despărțirea de tehnicianul Gheorghe Mulțescu, de pregătirea echipei Sportul Studențesc s-a ocupat secundul Daniel Timofte.


Venirea lui Marius Șumudică la FC Brașov nu i-a picat bine fostului antrenor principal al „stegarilor”, Daniel Isăilă.

Acesta a ales să nu mai continue cu gruparea de sub Tâmpa așa că s-a reorientat către o altă echipă din Liga I. În aceste momente, Isăilă se află în București, la sediul celor de Sportul Studențesc și discută posibilitatea de a prelua formația bucureșteană. Șansele ca Daniel Isăilă și Vasile Șiman să ajungă la o înțelegere sunt destul de mari, fostul antrenor al Brașovului putând chiar să conducă antrenamentul „studenilor” în această după-amiază.

„Lucrez cu Șumudică doar dacî îmi va fi secund”

Isăilă s-a declarat surprins și totodată dezamăgit de faptul că Marius Șumudică a fost numit la conducerea tehnică a echipei fără a fi și el înștiințat.

Mai mult, Isăilă a precizat că este dispus să lucreze și să colaboreze cu Șumudică doar dacă acesta din urmă va fi secundul său.

„Am aflat totul din presă, fiindcă pe mine nu m-a anunțat nimeni nimic. Din punctul meu de vedere, am încă angajament de antrenor principal cu FC Brașov și aștept să vorbim să văd în ce condiții acesta va fi reziliat. Nu mă așteptam să pățesc așa ceva, mai ales că echipa a jucat bine în ultimele meciuri, dar, din păcate, am avut ghinion în multe cazuri. Asta e, mie nu-mi reproșez nimic, fiindcă norocul nu-l poți antrena.

Cu Marius Șumudică sunt dispus să lucrez, numai dacă îmi va fi secund. Totuși, eu îi urez mult succes și să ducă echipa cât mai sus, fiindcă FC Brașov a fost, este și va rămâne, formația mea de suflet. Poate în viitor voi reveni aici, fiindcă nu știi ce-ți rezervă viitorul, dar acum sunt mâhnit pentru că nimeni nu a avut bărbăția să-mi spună în față că nu mai are nevoie de serviciile mele”, a declarat Daniel Isăilă.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele