Dacă se repetă istoria, Poli poate pierde titlul în ultimele etape!** Ce spun statisticile

Redactor:
Radu Faur
Dacă se repetă istoria, Poli poate pierde titlul în ultimele etape!** Ce spun statisticile
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poli a suferit duminică în Giulești prima înfrângere din acest
sezon (2-3), dar are un singur punct de recuperat față de Oțelul.
Cu toate acestea, bănățenii nu sunt chiar liniștiți, pentru că în
ultimele trei sezoane, în ultimele șapte etape, Timișoara a obținut
maximum nouă puncte!
Perfect conștient de finalurile ratate din trecut, patronul Marian
Iancu a anunțat ieri că își dorește cel puțin 12 puncte în
următoarele cinci etape. „După meciurile cu Târgu Mureș, „U” Cluj
și Brașov, mergem la Vaslui și apoi jucăm acasă cu Urziceni. Ar
trebui ca în următoarele cinci etape să luăm cel puțin 12 puncte și
atunci am fi bine așezați, bine consolidați în vârful
clasamentului”, a anunțat șeful lui Poli. Cifrele din ultimii ani
arată însă că timișorenii nu au reușit să câștige mai mult de nouă
puncte în ultimele șapte etape, iar Marian Iancu a stabilit o țintă
foarte îndrăzneață doar pentru următoarele cinci jocuri!

A văzut
și plusuri în Giulești

Deși a recunoscut superioritatea rapidiștilor, președintele lui
Poli nu a dat declarații dure la adresa angajaților săi, așa cum
s-a întâmplat după egalul cu Pandurii. „Am jucat slab, e adevărat.
Dar sunt câteva lucruri care m-au mulțumit. N-am mai luat cartonașe
fără rost, e nevoie de disciplină și e bine că jucătorii nu îl mai
obligă pe antrenor să improvizeze din cauza suspendărilor. S-a
văzut și o creștere în joc, chiar și la Zicu. Lucrurile acestea mă
bucură”, a afirmat Marian Iancu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…