OFICIAL | Vasile Miriuță a semnat cu Concordia Chiajna! Scandal în Ilfov: președintele clubului l-a vrut pe Leo Grozavu, apoi a plecat în concediu

Redactor:
Andru Nenciu
OFICIAL | Vasile Miriuță a semnat cu Concordia Chiajna! Scandal în Ilfov: președintele clubului l-a vrut pe Leo Grozavu, apoi a plecat în concediu
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Vasile Miriuță va fi noul antrenor al Concordiei Chiajna. Tehnicianul de 48 de ani a negociat în ultimele 24 de ore cu conducătorii clubului ilfovean, iar contractul urmează să fie semnat în orele următoare.
  • Numirea sa întâmpină, însă, câteva probleme delicate. Cristi Tănase, președintele și singurul om cu drept de semnătură din club, s-a supărat și a plecat în concediu.

UPDATE: Vasile Miriuță e noul antrenor al Concordiei:


Concordia s-a despărțit de Dan Alexa după o singură etapă din noul sezon, iar primarul Mircea Minea a dat startul negocierilor cu Vasile Miriuță imediat după ce a devenit clar că „Chirurgul” nu va mai sta pe banca ilfovenilor. După două zile în care s-au discutat mai multe detalii, Miriuță ar fi trebuit să semneze contractul încă de marți seară, dar miercuri a mai fost programată o nouă rundă de negocieri, contractul urmând să fie semnat în cursul zilei de azi. Din informațiile ProSport, Miriuță nu a dorit să semneze înainte să discute în detaliu despre strategia pe care o va aborda, despre partea financiară, dar și despre jucătorii cu care va ataca prima parte a sezonului.

Președintele l-a vrut pe Grozavu, a plecat în concediu și-l blochează pe Miriuță

Surse din cadrul clubului ilfovean susțin că primarul Mircea Minea și președintele Cristian Tănase nu s-au pus de acord asupra antrenorului cu care să plece la drum. Al doilea îl dorea cu insistență pe Leo Grozavu, fostul antrenor de la Botoșani, dar edilul din Chiajna s-a opus, iar evenimentele au escaladat rapid. Nemulțumit de alegerea primarului, care nu i-a ascultat dorința, Tănase a plecat supărat de la întâlnirea cu Minea, apoi a ales să meargă în concediu, chiar dacă situația de la echipă e tensionată, iar noul sezon a început de doar o etapă.

Iar plecarea lui Cristi Tănase complică teribil situația de la Chiajna. Concordia e un club care funcționează prin finanțare de la Consiliul Local, iar statutul a fost creat în așa fel încât primarul Mircea Minea să aibă control total asupra echipei, el ocupând, în trecut, funcțiile de președinte al Consiliului Director și președinte al Consiliului de Administrație. Odată cu intrarea în vigoare a unei legi care nu-i permitea să fie primar și să dețină și alte funcții publice, președinte al Consiliului Director și președinte al Consiliului de Administrație a devenit Cristian Tănase.

Concret, Tănase e singurul om cu drept de semnătură din club, iar faptul că el nu este în țară face ca înțelegerea semnată de Vasile Miriuță să nu fie valabilă, pentru că nu e semnată de niciun reprezentant al clubului Concordia.

Conform informațiilor venite dinspre Chiajna, Miriuță i-a transmis lui Mircea Minea că va veni la Concordia împreună cu doi jucători importanți alături de care a mai lucrat în Liga 1.

Vasile Miriuță a fost ultima dată antrenor la CFR, pe care a condus-o până la finalul sezonului trecut. Înaintea noii stagiuni, antrenorul de 48 de ani fusese anunțat că va continua în Gruia, dar a fost îndepărtat, conducerea preferând să meargă pe mâna lui Dan Petrescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…