Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Craiova vânată?** „E ordin de sus contra noastră!”

Craiova vânată?** „E ordin de sus contra noastră!”

Oficialii Științei consideră că greșelile de arbitraj împotriva echipei nu sunt întâmplătoare. Team-managerul Craiovei, Silvian Cristescu, sare la gâtul lui Teo Crăciunescu după Bistrița - Craiova 2-1. „Nu mă așteptam din partea lui să dea asemenea penalty. Dacă și Teo a ajuns să facă așa ceva, înseamnă că e ordin de sus! Numai contra noastră se putea da 11 metri de genul acesta", spune Cristescu, acesta făcând și un bilanț al influenței arbitrilor în acest campionat. „Craiova a pierdut cel puțin 14-15 puncte din cauza arbitrajului. Iar la decizii în favoarea noastră, a fost un ofsaid cu Dinamo și un gol anulat Brașovului la 3-0 pentru noi". Cristescu este pe aceeași lungime de undă cu Wotte, care a declarat și el după meci că acel penalty a fost acordat gratuit și a influențat rezultatul.
Craiova vânată?** "E ordin de sus contra noastră!"

Oficialii Științei consideră că greșelile de arbitraj împotriva
echipei nu sunt întâmplătoare.

Team-managerul Craiovei, Silvian Cristescu, sare la gâtul lui
Teo Crăciunescu după Bistrița – Craiova 2-1. „Nu mă așteptam din
partea lui să dea asemenea penalty. Dacă și Teo a ajuns să facă așa
ceva, înseamnă că e ordin de sus! Numai contra noastră se putea da
11 metri de genul acesta”, spune Cristescu, acesta făcând și un
bilanț al influenței arbitrilor în acest campionat. „Craiova a
pierdut cel puțin 14-15 puncte din cauza arbitrajului. Iar la
decizii în favoarea noastră, a fost un ofsaid cu Dinamo și un gol
anulat Brașovului la 3-0 pentru noi”. Cristescu este pe aceeași
lungime de undă cu Wotte, care a declarat și el după meci că acel
penalty a fost acordat gratuit și a influențat rezultatul.

„Nu am
pierdut din cauza arbitrului”

În schimb, pentru prima oară în acest campionat, după un meci
când echipa e dezavantajată, Mititelu nu a mai ieșit la atac.
„Pentru acest rezultat nu ne putem învinui decât pe noi. Să
pornești cu 1-0 și să pierzi meciul cu 2-1 e doar vina noastră. Ce
să spun de arbitru, nu din cauza lui am pierdut meciul. Este
inadmisibil! Nu pot să vorbesc de sancțiuni. Ce măsuri să luăm
acum?”, a spus Mititelu.

Acum nu ne rămâne decât să câștigăm meciul cu Poli Iași de
duminică

Adrian Mititelu, patron Craiova

2
meciuri și jumătate a durat invincibilitatea lui Silviu Lung jr,
„record” dărâmat de golul lui Moraes marcat din penalty-ul acordat
eronat la Bistrița

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]