Cine-l mai salvează pe Dică? FCSB - Astra 1-1, un meci în care transferurile de milioane ale lui Becali nu au putut depăşi improvizaţiile lui Iordănescu

Sâmbătă, 22:59 14114 afişări Comentează şi tu Liga 1
Cine-l mai salvează pe Dică? FCSB - Astra 1-1, un meci în care transferurile de milioane ale lui Becali nu au putut depăşi improvizaţiile lui Iordănescu foto: Mediafax

Suntem cei mai buni din lume atunci când trebuie să ne facem de râs. Pe un stadion construit din banii bucureştenilor, Liga 1 se dispută din nou în condiţii de război. Gazonul e distrus complet, imaginea e greu de privit. Au trecut aproape şase ani de la inaugurare, au fost schimbate o groază de suprafeţe de joc, şi încă nu s-a închis vreo uşă cu gratii metalice în spatele nimănui dintre cei responsabili. O echipă cu multe rezerve a celor de la FCSB întâlneşte Astra, o echipă pe care Iordănescu junior se chinuie să o ţină în viaţă într-o epocă în care la Giurgiu nu mai sunt bani absolut deloc. La FCSB, pe lângă Amorim, Pleaşcă sau Achim sunt introduşi şi fotbalişti care vor fi titulari în viitor, Benzar sau Nedelcu.

Însă e degeaba. Vicecampioana nu joacă fotbal, nu există asemănări cu ceea ce încă mai putem vedea la alte echipe din Liga 1. Apărarea e ceva aproximativ, iar în minutul 8 Astra deschide scorul. Alex Ioniţă îl scoate din joc pe Nedelcu (fundaş central!) doar cu o mişcare din corp, decarul pasează la Romario Moise, Bălaşa visează încă lovituri libere la Plzen, iar giurgiuveanul deschide scorul. Cine e surprins? Nimeni! Ofensiv, FCSB contează doar pe flancul drept, acolo unde până în minutul 10 Romario Benzar are mai multe centrări bune decât Enache în tot acest sezon. Din nefericire pentru Dică, nu are cine să finalizeze. Pe stânga, De Amorim e ocupat să îşi dea cu stângul în dreptul. La propriu! Ireal pentru acest nivel, aşa zisul brazilian aproape că se faultează dur încercând să centreze. Ce arată vicecampioana nu are legătură cu fotbalul, e o miuţă pe care lui Dică nu i-ar accepta-o nimeni nici în liga a treia, acolo de unde se pare că a făcut pasul prematur. Se fac cruci pe bancă şi se speră în faze fixe, în execuţii. Fragmentat de intrările dure ale giurgiuvenilor, jocul se duce către pauză şi lasă un adânc sentiment de... inestetic pe retina privitorilor care n-au avut timp sau chef de vacanţă. Benzar centrează perfect, Nedelcu reia slab cu capul. Benzar centrează perfect din nou, Gnohere mai mult se fereşte decât să lovească mingea. Apoi, ca să fie sigur că enervează complet spectatorii, ”Bizonul” şutează prost după o pasă bună a lui Pleaşcă. E pauză doar după ce Mrzljak preia ca un fotbalist world class, dar incomodat de gazonul îngrozitor, jucătorul Astrei trage prost. 

FCSB joacă fotbal doar când adversarul oboseşte

Atunci când vrea să îşi declare independenţa faţă de lojă, Dică ar face bine să nu amintească de acest joc. După ce Teixeira i-a ieşit accidentat în prima repriză, Bălaşa şi Man au rămas şi ei la pauză în vestiar. Pe un gazon care poate oricând să producă victime, un antrenor nu ar fi făcut niciodată imprudenţa de a se expune epuizând schimbările la pauză. Un antrenor nu, dar un finanţator... Astra rezistă tot mai greu fizic, are deja foarte multe meciuri într-un interval scurt de timp, aşa că FCSB-ului îi convine. Mai întâi vine golul egalizator. Gnohere e pe fază la un corner deviat bine de Achim şi face 1-1. Apoi Golofca stă bine la ofsaid, înscrie, însă golul e anulat greşit de asistentul Urzică. Tot Gnohere preia impecabil o minge înaltă venită din apărare, însă finalizează cu un lob scurt în transversală. Astra nu mai face faţă, iar asta se vede la toate capitolele. La o ceartă de grup, Larie şi Ioniţă sunt chemaţi să îşi încaseze ”galbenele”. Primul îl ia şi îşi vede de treabă, Ioniţă contină să vocifereze lângă arbitru şi e imediat eliminat. 

Norocul lui e că nu mai e foarte mult timp, iar gazdele nu joacă prea mult fotbal, doar profită de căderea fizică şi de omul în minus al adversarilor. Golofca mai are timp de câteva bâlbe până la final. FCSB obţine un egal pe teren propriu, iar echipa reuşeşte performanţa să arate prost în orice formulă de joc, astfel că dubla cu Sporting se anunţă dificilă.

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/cine-l-mai-salveaza-pe-dica-fcsb-astra-1-1-un-meci-in-care-transferurile-de-milioane-ale-lui-becali-nu-au-putut-depasi-improvizatiile-lui-iordanescu-16692282
16692282
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
RĂZBOI TOTAL la nivelul Guvernului. Nimeni nu se aştepta ca LOVITURA să vină tocmai acum. „Este împotriva Constituţiei”